Imaginea Sibiului şi a clubului FC Hermannstadt în fotbalul românesc s-a făcut ţăndări. Şi nu ne-a ajutat nimeni să ajungem aici, ci ne-am făcut chiar noi de râsul Superligii.
Situaţia pe care o traversează FC Hermannstadt este una care îi umple de frustrare pe suporterii sibieni şi îi arată cu degetul pe cei care au condus clubul prin insolvenţă şi creditorii echipei. După ce au învins primele două clasate, Farul şi CFR, în meciuri unul după altul, am visat cu ochii deschişi la play-off. Apoi a venit pauza şi lucrul cel mai prost pentru toată lumea fotbalului sibian: penalizarea de 9 puncte de la FRF şi pierderea procesului de la TAS din Elveţia. De aici, toate au luat-o la vale, iar acum echipa lui Măldărăşanu este pe loc de baraj. În mai puţin de două luni, am trecut de la agonie, inaugurarea stadionului şi forma sportivă care ne îndreptăţea să sperăm la play-off, la agonie, în sensul că suntem candidaţi cu şanse reale la retrogradare. Probabil este şi vina echipei şi a antrenorului, pentru forma sportivă pe care o traversează, însă să nu uităm că nenorocirea clubului vine de la administratorii clubului aflat în insolvenţă. Mai mult, preşedintele Dani Coman, a declarat, recent, că am fost penalizaţi cu 3 puncte din cele 9 din cauza unei datorii neplătite, de 1.500 de lei. „Trei puncte s-au pierdut pentru mai puţin de 1500 de lei? Dar dacă legea insolvenţei nu îţi permite, cum să faci astfel de plăţi?”, a spus Dani Coman, preşedintele FCH la Prima Sport. Păi, cum să rezistăm în Superliga cu un asemenea management la echipă şi la club, care în loc să caute soluţii, s-a văitat toată săptămâna pe canalele de sport? Probabil, nici nu au specialişti în legea insolvenţei şi aşa, din răsfăţaţii Superligii, care ne-a dat titulatura de revelaţia sezonului, am ajuns prăpădiţii campionatului. Se pare că în acest sezon, la Sibiu, mergem pe principiul una bună, zece rele, dar sperăm să trecem peste necaz şi să ne salvăm de la retrogradare la finalul sezonului. Pentru că am fi din nou proştii proştilor, dacă ne uităm la prima retrogradare a lui FC Hermannstadt din Liga 1. Vă mai amintiţi episodul Mioveni? Nu ştiu, oare, cei care se ocupă de destinul echipei, că îşi bat joc de propria muncă şi investiţie sau vor să scape de povară pe seama clubului?
Lecţia pe care ne-o dă UTA, Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc
Titulatura respectabilă şi onorantă de ”Bătrâna Doamnă” în fotbal le-a fost conferită de iubitorii fotbalului şi mass-media doar lui Juventus Torino şi UTA. Până să reapară CFR în prim-planul fotbalului românesc şi să pună stăpânire pe fotbalul autohton, UTA din Arad a fost intitulată Campioana Provinciei, datorită celor 6 titluri de campioană naţională. Legendara echipă a baronului Neumann reuşise chiar în trecut să elimine pe Feyenoord Rotterdam, deţinătoarea Cupei Campionilor Europeni, într-un sezon al celei mai puternice competiţii europene intercluburi, devenită în anii 90 UEFA Champions League. UTA este un club imens, păstrând proporţii în comparaţie cu Juventus, extrem de iubit de suporterii arădeni şi o legendă care a crescut an de an, chiar dacă performanţele echipei UTA nu s-au mai ridicat în ultimii aproape 50 de ani la cele din trecut. Însă respectul şi faima echipei, dar şi notorietatea şi istoria clubului, au fost întreţinute de suporteri, astfel că tradiţia unuia dintre cele mai frumoase cluburi din Ardeal se bucură de respect în tot fotbalul românesc. UTA, alături de Universitatea Cluj, cândva Sibiu, după Dictactul de la Viena din 1940, sunt de departe cele mai frumoase şi legendare echipe ale Ardealului. În schimb, noi, fotbalul sibian şi echipele care au apărut şi apoi s-au destrămat, chiar foarte repede unele – vezi Inter Sibiu sau FC Sibiu -, ştim prea puţin de unde venim în fotbalul românesc şi nici încotro ne îndreptăm, iar performanţele de-a lungul timpului au fost vremelnice şi ştiute doar de adevăraţii iubitori de fotbal din Sibiu. Lecţia pe care ne-o oferă UTA în acest zile, cea de statornicie în fotbalul românesc, povestea baronului Neuman care şi-a investit aproape toată averea în acest club şi vechiul stadion, dând numele stadionului, la iniţiativa suporterilor arădeni, atmosfera pe care o creează susţinătorii clubului din Arad, chiar şi rivalitatea celebră pe care o au cu POLI Timişoara, este una dintre care avem toţi de învăţat, mai ales cei care finanţează sau conduc clubul. Poate la nivel de suporteri să ne apropiem de ultraşii lui UTA, în rest parcă suntem amatori în toate celelalte… Sâmbătă, pe Municipal, jucăm cu UTA, aflată şi ea în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Însă dacă te uiţi cum este susţinută echipa din Arad şi, în comparaţie, vedem cum noi, comunitatea fotbalistică sibiană, ne scufundăm în subsolul clasamentului Superligii, dar ne dăm seama că suntem la ani distanţă ca implicare, experienţă în fotbal şi crearea unui spirit competitiv. Nu avem nici răutatea bună a suporterilor arădeni şi nici o conducere şi finanţatori care să ne dea încredere, ba mai mult, îi putem suspecta chiar de lipsă de profesionalism chiar pe banii lor… E clar, cine pierde sâmbătă (n. r., meciul este programat de la ora 14.30) dintre FCH şi UTA, îi va fi tot mai greu să răzbată, iar fiecare meci se va tranbsforma într-o finală pentru supravieţuire, în condiţiile în care play-out bate la uşă. Practic, riscăm să devenim din echipa frumoasă a campionatului, team-ul care se îneacă la mal. Vorba unor cititori, mai răi şi mai glumeţi: poate la meciul cu UTA ar trebui să ne plătească FCH biletul pentru a asista la partida de pe Noul Municipal şi nu ei, suporterii, pentru ca FCH să mai compenseze din preţul biletelor la meciurile cu Farul şi FCSB şi orele pierdute la casa de bilete şi on-line pentru a intra în posesia biletului mult dorit… Pentru că oricum, noi, suporterii, suntem alături de FCH şi la bine şi la rău, numai că, uneori, şi noi mai ajungem la limita suportabilităţii. Sibiul are fotbal, numai că ne lipsesc cam multe…
