7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

CNAIR va demara lucrări pentru modernizarea Transfăgărăşanului

Cele mai citite

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a publicat miercuri în SICAP şi pe site-ul propriu anunţul pentru consultarea de piaţă având ca obiect „Elaborare Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii DN 7C, km 104+000 – km 130+800 (Transfăgărăşan)”, informează compania printr-un comunicat.

Documentul va rămâne în consultare pentru o perioadă de 20 de zile de la publicarea anunţului de consultare a pieţei în SICAP, urmând ca procesul de consultare a pieţei să se finalizeze în termen de 30 de zile de la publicarea acestuia, timp în care cei interesaţi pot emite puncte de vedere, observaţii, precizări etc.

Sursa de finanţare a viitorului contract care face obiectul consultării de piaţă vor fi fondurile europene – Programul Operaţional de Transport, iar activităţile şi serviciile ce vor fi realizate vor fi efectuarea expertizei tehnice, care să promoveze intervenţiile asupra drumului existent, pentru ca circulaţia sa fie deschisă tot timpul anului sau pentru o perioadă de timp cât mai îndelungată şi pe secţiunea de drum cuprinsă între km 104+000 (Piscul Negru) şi km 130+800 (Cabana Bâlea Cascada) prin adoptarea unor soluţii tehnice corespunzătoare, elaborarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi elaborarea documentaţiei de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie lucrări şi asistenţă tehnică acordată beneficiarului în perioada derulării procedurii de achiziţie publică.

„Proiectul de modernizare urmăreşte atingerea a două deziderate, respectiv aducerea şi îmbunătăţirea infrastructurii rutiere existente la nivelul parametrilor optimi de funcţionare (acolo unde aceşti parametri se află la nivel mediu). În esenţă, se urmăreşte, pe cât posibil, menţinerea drumului în circulaţie pentru o perioadă cât mai lungă de timp”, se menţionează în comunicat.

Prin acest demers, CNAIR urmăreşte găsirea unor soluţii viabile şi constructive privind viitoarele elemente de pe DN 7C precum: polate, consolidări, lucrări de scurgere a apelor, lucrări de siguranţă rutieră; identificarea zonelor pentru parcări (spaţii pentru comercianţi în parcări, modalităţi de taxare a acestor spaţii de servicii publice); zone de „viewpoint”; identificare zone pentru banda de vehicule grele; panouri de informare digitale „la poale”: număr locuri de parcare libere, temperatură/vânt/polei, etc.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect