Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte (ULBS) propune sibienilor o premieră de suflet. 10 tineri, extrem de talentați, ajunși la capătul a trei ani de studioasă muncă, sub îndrumarea actorului și Prodecanului Conf. Univ. Dr. Florin Coșuleț, ies la scenă deschisă cu o lucrare de licență-spectacol, intitulată ”Plastilină”. Și pentru ca gestul lor camaraderesc și curajos să nu fie unul egoist, vineri, sâmbătă și duminică (24, 25, 26 februarie), de la ora 20.00, în Studioul Cavas al Facultății de Litere și Arte (parter), vor prezenta publicului doritor spectacolul în discuție. Reprezentația e recomandată tinerilor peste 16 ani. Rezervările se pot face la tel.: 0758421398.
”Vreau să mă urască trei ani de zile, și să mă iubească o viață”
Se zice că un actor spune pe dinafară ceea ce alții simt pe dinăuntru. Clasa de teatru a lui Florin Coșuleț pare că se încăpățânează să reconfirme aceasta. În sala Cavas, între repetiții, ne-am lăsat provocați la o discuție cu acești tineri talentați și cu o parte din mentorii lor. Vreme de o lună jumătate, uneori și pentru muuulte ore pe zi, acești temerari și ”nebuni” frumoși și pasionali au mestecat ”Plastilina” lui Vasili Sigariov (autorul piesei), pentru a pregăti o premieră de excepție.
”Ne aflăm înaintea lansării la scenă, cum îmi place mie să zic, a unei noi generații de actori. Actori care s-au desăvârșit aici, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, și aștept cu înfrigurare produsul final, care se cheamă Plastilină, un spectacol de teatru plin de emoție și de adâncime. Asta s-a dovedit la repetiții, unde parcursul actoricesc al fiecăruia dintre acești minunați copii a întâmpinat tot felul de greutăți, dar exact cum sunt personajele din piesa scrisă de autor, au reușit să treacă la un alt nivel și sperăm din tot sufletul ca acest spectacol să îi ridice pe un alt palier. Așa ca într-un bloc, cum veți vedea în povestea noastră, de la etajul trei, unde sunt ei acum (anul III), să îi arunce la un etaj patru, să îi arunce în viață și să poată face față lumii artistice teatrale de la noi și, de ce nu, de pe mapamond”, ne-a declarat Florin Coșuleț, principalul ”vinovat” al acestei inițiative. ”Aștept cu înfrigurare finalitatea aceasta din mai multe motive, a adăugat el. Dar unul, foarte important, este acela că în timpul facultății le-am spus că vreau să mă urască trei ani de zile, și să mă iubească o viață. Aștept premiera, ca să poată începe marea iubire, pe viață, a noastră, a profesorilor, și a studenților noștri. Vreau să mulțumesc foarte mult colegilor mei din echipa de bază – și spun asta, pentru că mulți alți colegi au contribuit la desăvârșirea lor în ale artei -, Codruței Presecan și lui Vlad Robaș. Și peste noi și peste toate, sunt acești extraordinari copii, care au reușit să depășească niște bariere care nu au depins de ei. În pandemie, au făcut un semestru, în anul I, esențial în dezvoltarea lor, on line. Practic, semestrul II a fost semestrul I. După care a venit anul II, în care a trebuit să condensăm niște sarcini foarte greu de dus și de actori cu ștate vechi. Iar ei au suportat presiunea pe care am pus-o, noi dorindu-ne să treacă prin aceste hățișuri, esențiale dezvoltării lor artistice. Și acum, iată-ne la capătul, la sfârșitul primei etape a vieții lor artistice, în fața unui spectacol pe care sperăm să îl jucăm în fața câtor mai mulți oameni, în cât mai multe locuri, să putem emoționa, să ne putem face meseria pe deplin. Vă așteptăm la teatru, aici sau oriunde, vă așteptăm să fiți parte a actului cultural, al actului artistic autentic cu implicare. Vă așteptăm cu drag!”
Vădit emoționată, coordonatoarea Lect. Univ. Dr. Codruța Presecan ni se confesează și ea: ”La propriu și la figurat să băgăm cuțitul în rană, premiera Plastelină este un început și, în același timp, un final. Pentru că ne vom lua la revedere de la acești minunați studenți. Ei vor merge pe drumul lor de masterat sau de carieră actoricească și le dorim din tot sufletul încredere în ei, curaj, multă îndrăzneală și seriozitate. Și îi vom aplauda întotdeauna, noi trei îndrumători, din primul rând!”
La rândul său, Asist. Univ. Drd. Vlad Robaș, parte a acestui trio didactic, e de părere că: ”Anul III a fost un an foarte dificil și plin de emoții, plin de frumusețe, de energii de toate felurile. Sperăm ca acest spectacol de licență să fie încununarea a trei ani foarte plini, foarte grei și foarte frumoși. Și vă așteptăm să veniți să îi vedeți, să vedeți o nouă generație a Facultății de Litere și Arte, a Departamentului nostru, o nouă generație de actori. Să veniți să îi vedeți și să le urăm să zboare cât mai sus!”
Spectacolul e bazat pe un text contemporan, al lui Vasili Sigariov. Toți cei zece studenți (cinci băieți și cinci fete) joacă în același spectacol, unii din ei interpretând roluri multiple și fiecare dintre ei având câte o partitură consistentă, cu rocade pe personaje. Textul a mai fost jucat, oarecând, de actualii îndrumători, la Teatrul Național Sibiu. ”E o muncă nebună, ne spune Florin Coșuleț. Numai niște nebuni pot deveni profesori la o facultate de teatru. Sunt foarte multe ore, foarte multe nopți în care ne gândim ce putem face să scoatem studentul la liman, la iveală, ce putem face să îl punem în valoare, ce îl avantajează, ce îl dezavantajează… E un proces absolut năucitor! Din fericire, noi suntem foarte pasionați, chiar dacă uneori ne copleșește și pe noi acest demers pedagogic. E foarte greu. Pentru că e o meserie de orgoliu. Fiecare vrea să joace rolul principal, să fie cel mai aplaudat. Dar altfel nici nu are sens. Nu e o rușine să îți dorești asta. E o rușine când apelezi la tot felul de mijloace neortodoxe, ca în orice domeniu, ca să îți îndeplinești acel scop. Dar altfel nu face sens meseria. Studenții sunt în diferite etape de evoluție, diferite caractere, sensibilități. Dar au muncit mult, mai mult decât orice promoție, să fie la zi cu tainele actoriei. Am muncit câte 12-14-20 de ore pe zi, niciodată 8 ore pe zi. Putem fi arestați pentru acest abuz. Plus sesiune în februarie. Dar aceasta e meseria cu care vibrăm”!
Actorii au cuvântul
Alexandru Bumbeș: ”Spectacolul Plastilină pentru mine reprezintă mult mai mult decât un spectacol. Este, dacă vreți, rampa de lansare a mea și a colegilor mei în lumea aceasta întunecată și necunoscută a teatrului. Personajul pe care îl interpretez, Maxim, m-a ajutat foarte mult să mă responsabilizez. Pentru că, săracul, trece prin foarte multe stări, ceea ce m-a ajutat să trec prin niște blocaje emoționale pe care le aveam… Ceea ce ne dorim de la acest spectacol este ca publicul să aibă o întâlnire reală cu această lume întunecată, o lume în care raza de soare nu pătrunde așa ușor, și să înțeleagă că orice gest de bunătate poate schimba destinul unui om”.
Ana Maria Ștefan: ”Pot spune despre această perioadă de lucru la spectacol că ne-a surprins toate etapele emoționale, de la plâns la râs, de la fericire la exasperare, de la oboseală la crize existențiale. A fost o perioadă care ne-a încercat, dar mă bucur că niciunul dintre noi nu a renunțat și că încă batem și dăm tare. Sunt una din persoanele din clasă care în spectacol interpretează mai multe roluri și asta e o provocare foarte interesantă pentru mine, pentru că toate personajele sunt diferite, în felul lor, iar munca noastră e de a le găsi iertarea, de a le face umane, pentru ca oamenii să empatizeze cu ele într-un fel sau altul. Iar această provocare am luat-o oarecum cu un anumit scepticism. Am avut păreri diverse despre fiecare personaj, dar în final am ajuns să le iubesc pe fiecare în parte. Sunt entuziasmată să văd, să simt produsul final!”
Andrei Șerban: ”Acest spectacol rezumă foarte bine, sau cel puțin te duce într-o zonă a emoțiilor care poate defini, cumva, și cariera de actor. Sau cel puțin într-acolo m-a dus pe mine, pentru că ne-a deblocat foarte multe blocaje, atât din punct de vedere personal, ale sufletului, cât și blocaje din punct de vedere artistic, profesional. Deși la noi merg mână în mână. Eu un spectacol plin cu obstacole, atât pentru personaje, cât și pentru noi. Dar sunt obstacole pe care le-am primit toți cu brațele deschise și pe care, în final, le-am găsit soluții foarte pozitive. Și cred că sunt foarte puțini care au reușit să depășească aceste obstacole, cu astfel de rezultate. Noi am avut norocul acesta! Iar noi am avut parte de o îndrumare foarte bună. Și, mai mult decât foarte bună, potrivită nevoilor fiecăruia”.
Constantin Ștefan Chelimîndră: ”În acest spectacol interpretez două personaje: vecinul și tipul în maieu. Cu vecinul a fost un traseu foarte amețitor. De la contextul textului, am reușit, cu îndrumarea domnilor profesori Florin Coșuleț, Codruța Presecan și Vlad Robaș, să aduc la alt nivel acest personaj. E o nebunie de personaj! E o noapte ciudată, o noapte misterioasă. Și cred că lucrul la acest spectacol ne-a făcut nu doar să găsim sau să regăsim în noi lucruri de care nu știam, dar nu cred că în acești trei ani ne-a unit ceva mai mult, ca grup, ca prieteni sau persoane apropiate, ca lucrul la acest spectacol”.
Maria Maftei: ”Aș vrea în primul rând să mulțumesc profesorilor, colegilor, pentru răbdare, pentru că ne-am suportat unii pe alții în toate stările emoționale pe care am putut să le avem, cu toate nemulțumirile și mulțumirile noastre. Personajele au fost o adevărată provocare, pentru că niciunul dintre noi, probabil, nu am trecut prin ceea ce trec personajele noastre. Și am descoperit niște emoții pe care noi nu le-am întâlnit până acum în viața noastră. Este foarte important ca într-un proiect să fii unit, să știi că muncești pentru același lucru și la capăt trecem cu toții finis-ul unei curse. Și cred că în această meserie este vorba foarte mult de răbdare, cu tine, cu persoanele din jur, este vorba de punctualitate, de idei, inspirație și mulțumesc că am ajuns aici, mulțumesc că am ajuns cu toții la un final frumos”.
Anastasia Petrean: ”Lucrul la spectacol a fost foarte intens. Pentru că au fost niște crize, niște conflicte extraordinare. Dar tocmai acestea ne-auunit și mai tare, pentru că ne-am cunoscut foarte bine și pot spune că așa cum ne cunoaștem noi între noi acum, sincer, nu ne cunoaște nimeni! Și cum ne cunosc profesorii, desigur! Ar putea scrie, cred, o carte despre fiecare din noi. Și noi despre ei! Iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost să mă uit la colegii mei și să acel moment de waw, la fiecare în parte! Și am văzut cumva un viitor frumos împreună cu acest spectacol. Cred că este un produs foarte bun pentru noi și pentru publicul pe care îl așteptăm să vină la spectacolul nostru”.
Andra Stoian: ”Pentru mine, toată perioada aceasta, pe lângă faptul că e foarte confuză, și tind să cred că nu îmi dau seama ce se întâmplă cu mine și nu îmi dau seama ce urmează să se termine, o perioadă presărată cu foarte multe stări, trăiri, o mulțime de angoase, frustrări, dar în acelați timp bucurii care cumva au șters tot ce era înainte urât. Despre spectacol, aș vrea să spun că e foarte actual și eu, cel puțin, recunosc toate aceste personaje, cumva le-am văzut în viața reală la un moment dat și îmi place să fac aceste analogii și îmi place să mă gândesc și la viața lor, care nu se vede aici neapărat în tot spectacolul și mi se pare foarte relevant că aproape oricine se poate regăsi sau poate găsi pe cineva cunoscut în acest spectacol. Și poate învăța și realiza că propriile noastre decizii, greșeli, ne conduc cumva traseul vieții înspre ceva mai bun sau mai rău, iar aceasta depinde de alegerea noastră. A fost un parcurs complicat, dar la fel de frumos și abia aștept să avem premiera și abia aștept să vedem ce se va întâmpla cu noi și după!”
Melania Veselu: ”Și pentru mine această perioadă a fost foarte intensă, un parcurs foarte diferit, față de orice alt parcurs pe care l-am avut împreună. Iar spectacolul înseamnă foarte-foarte mult pentru mine. Adică m-am regăsit în multe situații, am găsit anumite analogii care să mă emoționeze și care m-au făcut să văd oarecum lumea cu alți ochi. Și să empatizăm mai mult cu tipurile de personaje pe care le regăsim în acest spectacol. A fost o experiență foarte interesantă, care sper să se continue”.
Patrik Imbrescu: ”Perioada aceasta pentru mine a fost destul de provocatoare, și frumoasă, și grea, și obositoare. Am rămas din această perioadă de lucru cu anumite etape, pentru că fiecare am trecut prin crize, prin epuizare, dar nu toți în același timp, iar asta era frumos, pentru că ne motivam unii pe ceilalți să mai putem un pic și asta ne-a ajutat să ne mobilizăm și mai tare. În comntinuare sunt curios, parcă pe zi ce trece sunt din ce în ce mai curios, la cum va arăta produsul final, pentru că acum deja încep să se lege lucrurile, să se pună cap la cap și chiar sunt nerăbdător să văd ce va ieși. Cred că prin spectacolul nostru reușim să arătăm publicului o oglindă a societății, din care fiecare își va lua ce vrea, ce are nevoie sau ce consideră necesar. Dar sper ca toată lumea să plece de aici nu neaparat cu răspunsuri, cât mai ales cu întrebări despre ce aș putea să fac eu mai bine ca să evit crearea unor situații pe care le prezentăm în spectacol și care nu sunt ok”.
Mihai Mocanu: ”Din punctul meu de vedere, a fost un drum destul de lung, dar resimțit foarte scurt. Pentru că aceste trei săptămâni aproape au trecut ca într-un vis. Am aflat chestii, am descoperit chestii și cred că la finalul acestor lucruri trebuie să îmi demonstrez mie, în primul rând, că toți acești trei ani sunt un cumul care trebuie să se desăvârșească prin acest spectacol”.
Constantin Chiriac: ”Emoție, atitudine, poezie”
În 2004 am primit de la Vasili Sigarev textul „Plastilină”, un text de o frumusețe dramatică, poezie, virulență și atitudine rar întâlnite. O generație nouă de actori se lansa cu acest spectacol la Sibiu, între care și cel care face regia acestui spectacol astăzi – Florin Coșuleț. Iată ce înseamnă puntea peste timp, când ucenicii preiau de la profesori ceea ce ei au ctitorit înainte! Această atitudine sperăm să fie transmisă unei noi generații, care să vină cu nume mari, cu succes, cu implicare și cu dorința de a naște miracolul pe scenă la Sibiu, în România și în alte părți ale lumii.
Ne bucurăm că „Sibiu 100%” se alătură acestei experiențe, acestui parcurs și acestei bucurii de a aduce în fața publicului emoție, atitudine, poezie, dar și mult dramatism care vor da de gândit spectatorilor.
Salut inițiativa Școlii de teatru, a Universității „Lucian Blaga”, partenerul strategic cu care lucrăm la toate proiectele mari, în festivalurile și activitățile noastre. Este normal ca locul de educație să fie și loc de visare și iată cum un spectacol devine pretext de dialog între spectatori și actori, între creatori și cei care promovează, făcând un spațiu al dialogului și al bucuriei de întâlnire și de împărtășire a emoției! Mult succes!
Constantin CHIRIAC, Directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu; Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Diana Nechit: ”O nouă generație de actori”
Pentru studenții anului III Artele spectacolului – Actorie, spectacolul de licență este momentul maturității lor creative și profesionale, debutul lor artistic absolut, transferul de la statutul de student-actor spre cele de actor profesionist. Cu emoțiile inerente unei întâlniri amoroase, între echipa de profesori coordonatori, managerii de proiect, studenți, text, creație și public. Cu acest prilej nu pot decât să mă situez de partea publicului, de partea celor care se vor bucura de o nouă întâlnire cu teatrul, cu dansul și muzica, cu dezbaterile vii și schimburile de idei teatrale și culturale, cu talentul și creativitatea acestor tineri speciali, frumoși și talentați! Pentru Departamentul de Artă Teatrală, spectacolul de licență al anului III este cea mai bună ocazie de a prezenta publicului și comunității sibiene noile generații de actori, teatrologi și manageri culturali ai școlii de teatru sibiene și poate, de a insufla dorința altor tineri, la fel de talentați și de creativi, de a le urma exemplul și de a se alătura școlii sibiene de Teatru!
Energie, culoare, dinamism, talent, tinerețe, muncă în echipă și dăruire!
Director de Departament, Conf. univ. dr. habil. Diana Nechit
Vezi și video din întâlnirea cu noua generație de actori sibieni:
