8.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 20, 2025

S-au pus în vânzare biletele pentru Concertul de Anul Nou

Cele mai citite

De Anul Nou iubitorii de cultură vor avea parte de un concert inedit. „VALSsărind prin timp” este programat în 31 decembrie 2014 şi 1 ianuarie 2015 la Sala Thalia, la ora 19:00. Biletele au fost puse în vânzare prin intermediul reţelei Eventim (magazinele Orange, Vodafone, etc.) precum şi la Librăriile Humanitas.
Evenimentul îşi propune să reinventeze vechiul dans de societate prin diverse ipostaze interpretative, de la partiturile vieneze ale secolului XVII, la valsurile lui Strauss, ritmul nebunesc ”a deux temps” din secolul IX, sau pașii din competițiile sportive, până la un modern vals simfonic – rock.

“Pasageri în mașina timpului, vom păși împreună peste ani într-o producție complexă, cu costume, lumini și apariții spectaculoase, urmată de tradiționalul toast în foaierul elegant al Filarmonicii sibiene”

a declarat Sebastian Gheorghiu, director de proiect și manager al Agenției Exces Music.
Dansatorii Alina Petre şi Paolo Campigotto, campionii României la secţiunea Standard, câştigători ai Cupei României, finalişti la Cupa mondială şi Cupa Europeană, fiind cea mai bine clasată pereche din istoria dansului sportiv românesc în World Ranking, vor urca pe scenă alături de Sibiu Youth Orchestra, condusă de dirijorul Gabriel Bebeşelea, la sala Thalia.
Coregrafia acestui spectacol este semnată de Mihai Petre (www.mihaipetre.ro) iar prezentarea va fi realizată de către Lorena Lupu. Pentru acest spectacol sunt disponibile două categorii de bilete, cu prețuri de 75 lei (Categoria A) și 50 lei (Categoria B), şi se pot procura de pe eventim.ro şi de la Libăria Humanitas Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Dragoste cu năbădăi: tânăr reținut după ce a intrat prin efracție în locuința fostei iubite

Un tânăr în vârstă de 26 ani, din Axente Sever, este cercetat penal pentru încălcarea ordinului de protecție și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect