Sibienii vor avea mai multe posibilităţi pentru a-şi petrece timpul liber în anii care vin, după ce decenii la rând s-au putut relaxa doar în Pădurea Dumbrava, la Muzeul ASTRA şi Grădina Zoologică, această ofertă fiind completată doar cu ieşirile în natură în Parcul Sub Arini sau vizitarea obiectivelor turistice din Sibiu şi din jurul acestuia.
După deschiderea complexului sportiv şi de agrement Lacul lui Binder, acum municipalitatea se pregăteşte pentru prima mare investiţie majoră în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, atât din punct de vedere financiar, cât şi ca suprafaţă prevăzută, de după Revoluţia din 1989. Cap de listă în acest sens este de departe Zona de eco-tursim şi agrement Guşterland, din cartierul Guşteriţa. Municipalitatea dă forma finală a viitoarei zone pentru ecoturism şi agrement în această perioadă. Cine se aştepta ca Guşterland să aducă cu celebrul parc de distracţii Prater din Viena, este pe o pistă greşită, deoarece Guşterland va fi definit ca zonă de ecoturism şi agrement. Din păcate, mai avem de aşteptat până când Sibiul va avea un parc de distracţii care să se apropie de Prater din Viena sau Europa Park din Strasbourg.
Parc aventură, zone cu locuri de joacă cu tematică “Circuitul apei”, leagăne, tobogane, tiroliene
Cu toate că proiectul este în faza proiectare, au apărut câteva indicii despre cum va arăta viitorul parc în natură Guşterland. Potrivit municipalităţii, Gușterland este catalogat drept o zonă pentru ecoturism și agrement, care va fi amenajată într-un cadru natural, cu piste pentru biciclete pe deal și amenajări care înglobează și pun în valoare natura. „Nu se poate face o comparație cu Prater din Viena. În ceea ce privește asemănarea Gușterland cu alte proiecte din țară și străinătate, Primăria Municipiului Sibiu a căutat mereu să implementeze proiecte adaptate specificului orașului. Chiar dacă ne inspirăm și analizăm proiecte similare realizate deja, cum este normal, proiectul Gușterland este gândit special pentru zona respectivă și pentru a îndeplini funcțiunile dorite și exprimate de sibieni”, susţine municipalitatea. Primăria Sibiu nu menţionează ce proiecte similare din ţară au fost luate spre comparaţie.
Prin studiul de fezabilitate a fost propusă o zonă cu spații de joacă mixte. În mare parte, sunt prevăzute locuri de joacă modulare, cu diferite tipuri de activități (zone tip parc aventură, zone cu locuri de joacă cu tematică “Circuitul apei”, leagăne, tobogane, tiroliene etc.) pentru diverse grupe de vârstă. La momentul realizării proiectului tehnic se vor stabili detaliile privind modul în care acestea vor fi poziționate și amenajate. „De asemenea, proiectul prevede o clădire care include și spații pentru alimentația publică. Funcțiunile acestei clădiri se vor detalia prin proiectul tehnic, ținând cont de oportunitățile sau constrângerile liniei de finanțare prin care se vor asigura fondurile necesare acestui proiect. În ceea ce privește alte funcțiuni economice, prin acest proiect administrația locală creează cadrul în care mediul economic să dezvolte liber alte facilități, în funcție de modul în care va percepe această investiție ca o oportunitate”, se arată în răspunsul Primăriei Sibiu remis redacţiei.
Paşii următori
Primăria Sibiu a elaborat deja documentațiile tehnico-economice pentru două căi de acces spre viitorul complex Gușterland, ce urmează a fi create prin modernizarea străzii Salcâmilor și a străzii Mălinului (cea din urmă doar pentru acces pietonal și velo). În interiorul zonei de agrement sunt propuse accese velo și pietonale. Astfel, zona pentru ecoturism și agrement Guşterland din cartierul Guşteriţa începe să capete contur. După ce va fi finalizată partea de documentaţii, proiectul va fi depus spre finanţare din fonduri europene. Indicatorii tehnico -economici ai viitoarei investiţii, la nivelul studiului de fezabilitate, au fost aprobați de Consiliul Local în 2022. În prezent se lucrează la finalizarea documentației pentru procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și a execuției lucrărilor. Precizăm că acest proiect va fi corelat cu prevederile Programului Regiunea Centrul 2021-2027, Primăria Sibiu intenționând să solicite fonduri europene nerambursabile pentru realizarea investiției.
Valoarea estimată a proiectului a fost aprobată prin HCL 473/2022, fiind de 46, 1 milioane lei. Această valoare va fi actualizată după etapa de proiectare tehnică, ce va stabili, mai concret decât studiul de fezabilitate, amenajările necesare și valorile estimate. Totodată, în faza de proiectare se va actualiza analiza cost-beneficiu pe baza unor date mai exacte, iar apoi Primăria Sibiu va decide soluția optimă, așa cum a făcut-o și în cazul administrării și mentenanței altor obiective precum Stadionul Municipal Sibiu sau Lacul Binder.
Cu cine ne comparăm
În contextul amenajării zonei eco-turistice şi de agrement Guşterland, oferta municipalităţii privind petrecerea timpului liber, în special cea referitoare la parcurile din oraş, se diversifică. În acest moment, în municipiul Sibiu există Parcul Belvedere din zona Tilişca, Parcul Sub Arini, Parcul Cetăţii, Parcul Natural Dumbrava Sibiului, Parcul Tineretului, Parcul ASTRA, Parcul Bulevard, Parc Piaţa Tălmaciu, plus parcurile de joacă din cartiere. În altă ordine de idei, într-un top al celor mai căutate parcuri de agrement şi de distracţie din România, printre cele mai căutate se află Parcul de distracție Edenland din București, Parc Aventura din Brașov, Parcul de distracție Club Aventura din Salina Praid, Arsenal Aventura Park din Orăștie, Parcul de aventură Balu Park din Harghita, Parcul de aventură Adrenalin din Cluj, Extreme Park Cernica, Escalada Park din Gura Humorului, Parcul de distracție Hamak din Iași, Parcul de aventură din Cheile Grădiștei, Parcul de aventură Arka din Păltiniș, Parcul Club Aventura din Băile Tușnad şi Parcul de aventură Sinaia. Cel mai probabil, dintre acestea s-au inspirat reprezentanţii Primăriei Sibiu şi cei care gestionează proiectul Guşterland.