Mi-aduc aminte că, la orele de matematică din liceu, la finalul unei demonstrații, scriam „c.c.t.d.”. Adică prescurtarea expresiei „ceea ce trebuia demonstrat”. Era certificarea încheierii cu succes a unei demonstrații pe care trebuia să o facem.
Spun aceasta pentru că Hristos nu a propovăduit numai cu cuvântul, sau cu fapta, ci și cu demonstrația. Evanghelia de azi ne dă cel mai sugestiv exemplu.
Aflat în Capernaum, într-o casă, Iisus propovăduia și, deodată, prin acoperiș, i-a fost coborât în față un bolnav, pe targă, spre a fi vindecat. Iisus îi spune acestuia: ”Fiule, iertate sunt păcatele tale!” Cei din jur rămân indignați: cum poate un „om” să-și aroge atribute dumnezeiești? Numai Dumnezeu iartă păcatele oamenilor!
Hristos, însă, cunoscând cu duhul nemulțumirea lor, le-a zis: ”Ce este mai ușor, a zice iertate sunt păcatele tale sau a-l face pe bolnav sănătos?” Logica spune clar: e mai ușor să zici cu gura, decât să faci cu fapta.
De aceea, în acel moment, Mântuitorul a recurs la demonstrație. Adică a vrut să împlinească ce este mai greu, zicând slăbănogului: ”Ia-ți patul tău și umblă!” Și îndată bolnavul s-a ridicat și umblat, uimindu-i pe toți.
În felul acesta, demonstrația a fost foarte clară. Iisus are puterea vindecării, dar și puterea de a ierta păcatele oamenilor. El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să ridice păcatele noastre.
Acum ar trebui să scriem „c.c.t.d.”. Demonstrația s-a încheiat cu succes.
Multe demonstrații a mai făcut Hristos. Dar cea mai mare a fost Învierea Lui din morți. Această „demonstrație”, însă, nu s-a încheiat numai cu El. Esența credinței noastre este că învierea continuă și urmează să o vedem fiecare. Pentru aceasta, în Crezul nostru, rostim convingător: „Aștept învierea morților și viața veacului, ce va să fie”.
Abia atunci „demonstrația” va ajunge la final. Dar ce se va scrie, pentru fiecare dintre noi, numai Dumnezeu știe!