FOTO Trei autoturisme implicate într-un accident rutier pe DN 14. O mașină s-a răsturnat în afara șoselei

Cele mai citite

Trei autoturisme au fost implicate, duminică după amiaza, într-un accident rutier pe Drumul Național 14, la ieșirea din localitatea Târnava spre Copșa Mică.

Este vorba despre o coliziune între trei autoturisme, unul dintre acestea răsturnându-se în afara șoselei. O persoană a fost rănită în urma evenimentului.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Alba, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, apoi a intrat în coliziune succesiv cu două autoturisme conduse din sens opus, primul de către un sibian în vârstă de 54 de ani, al doilea de către o sibiancă în vârstă de 23 de ani.

În urma impactului, autoturismul condus de către sibianul în vârstă de 54 de ani s-a răsturnat în afara drumului.

Echipajul SMURD care a ajuns la locul accidentului rutier a acordat îngrijiri medicale unui tânăr în vârstă de 23 de ani, care va fi transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș cu traumatism lombar și escoriații la nivelul mâinilor.

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

De la durere la speranță: expoziția de la Sibiu, ce transformă dorul unei mame în ajutor pentru copiii cu inimi bolnave

Uneori, durerea poate deveni o formă de lumină. Așa s-a întâmplat la Sibiu, unde Daniela Zeicu, artistă care pictează...

Știri pe același subiect