Trei autovehicule au fost implicate, miercuri după amiaza, într-un accident rutier pe centura Avrigului.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că șoferul unui autoturism condus spre Brașov, pe fondul unei depășiri neregulamentare, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus din sens opus, după care a fost proiectat într-o autoutilitară, care circula în spatele autocamionului.
La volanul autoturismului s-a aflat un buzoian în vârstă de 21 de ani, autocamionul a fost condus de către un sibian, în vârstă de 38 de ani, iar autoutilitara a fost condusă de către un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Prahova.
La locul evenimentului rutier au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție. De asemenea, a fost prezent și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
Trei bărbați, în vârstă de 16, 45, respectiv 48 de ani, toți pasageri în autoturism, au fost răniți și au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu. Alte 3 persoane au refuzat transportul la spital.