4.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ambulatoriul de Stomatologie va consuma cu 72% mai puţin gaz şi energie electrică

Cele mai citite

Consiliul Județean Sibiu anunță că Ambulatoriul de Stomatologie va consuma cu 72% mai puțin gaz și energie electrică din rețeaua publică.

În urma unui contract de 2,48 de milioane lei semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, CJS va eficientiza energetic clădirea Ambulatoriului de Stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Astfel, vor fi realizate la clădirea edificată în 1968 lucrări precum: termoizolarea pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei, înlocuirea centralei termice și a instalațiilor de preparare și distribuție a apei calde, montarea de sisteme de iluminat tip led.

De asemenea, se propune a fi instalate pompe de căldură, sisteme de climatizare cu recuperatoare de căldură și panouri solare pentru producerea energiei electrice și prepararea apei calde.

„Estimările pe care specialiștii le-au făcut din perspectiva rezultatelor vizate, indică o reducere cu peste 70 % a cantității de energie pe care o cumpărăm din rețelele publice. În fapt, toate investițiile pe care le facem în imobilele aflate în patrimoniul nostru devin mai prietenoase cu mediul înconjurător, prin reducerea consumului de energie primară și instalarea de tehnologii bazate pe resurse regenerabile”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

În cadrul acestui proiect va fi instalată și o stație de încărcare a vehiculelor electrice, dotată cu două puncte de încărcare, se arată în comunicatul de presă.

Consiliul Județean Sibiu menționează că, având deja sursa de finanțare asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, va achiziționa în perioada următoare serviciile de întocmire a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), urmate de cele destinare întocmirii Proiectului Tehnic și de realizare a lucrărilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Sibiancă de 73 de ani, rănită în timp ce traversa pe roșu

O sibiancă a fost rănită într-un accident rutier produs vineri seara pe Bulevardul Corneliu Coposu, în municipiul Sibiu.Din primele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect