350 de elevi din județul nostru nu s-au prezentat, marți, la proba obligatorie a profilului.
Astăzi, între orele 9 și 12, în toate unitățile de învățământ din județulul Sibiu, a fost susținută simularea probei E)c) a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2023, respectiv matematică, pentru profilurile tehnologic, real și vocațional pedagogic, și istorie, pentru profilele uman și vocațional de artă, sportiv sau teologic.
Nu au existat probleme în privința organizării acestei simulări, toate unitățile de învățământ cu clase liceale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp.
„Din cei 2.701 elevi care puteau susține simularea probei E.c) a examenului de Bacalaureat 2023, au fost prezenți 2.351 elevi (87,04%), iar 350 elevi au absentat (12,96%).
Cei mai mulți absenți au fost înregistrați la Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu (95 elevi, majoritatea de la forma de învățământ cu frecvență redusă), iar cei mai puțini absenți au fost la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu și la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (0 – zero absenți)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, profesorul Constantin Dincă.