Pentru că iarna încă își face simțită prezența în aceste zile, vremea pune la grea încercare participanții la trafic, prin condiții de ninsoare, vizibilitate redusă și polei.
Polițiștii rutieri atrag atenția șoferilor, dar și pietonilor cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive, menite să scadă riscul implicării în evenimente rutiere cu consecințe grave.
În acest context, șoferilor le este recomandat să circule cu viteză redusă și să mărească distanța între autovehicule. Semnalizați din timp orice intenție de schimbare a direcției de deplasare și asigurați-vă foarte bine înainte de efectuarea manevrei.
Mențineți banda de deplasare fără a vă apropia nici de marcajul de separare a benzilor sau sensurilor, nici de marginea din dreapta a părții carosabile și folosiți cu precădere frâna de motor.
„Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de ceață și/sau drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.
Nu in ultimul rând, pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.