Vaccinul sub formă de spray nazal împotriva coronavirusului are rezultate promițătoare

Cele mai citite

Un vaccin sub formă de spray nazal împotriva coronavirusului are rezultate promițătoare, în urma testelor pe animale.

Compusul conţine coronavirusuri diluate și a fost testat pe hamsteri în cadrul unor programe diferite şi prin comparaţie cu un vaccin standard actual pe bază de acid ribonucleic mesager (ARNm).

Cercetarea se află deocamdată în fază incipientă, și până în prezent nu au fost realizate teste pe subiecţi umani, a anunţat echipa de cercetare condusă de Geraldine Nouailles de la Spitalul Universitar Charité, din capitala Germaniei, potrivit 360medical.com

Coautorul studiului, Emanuel Wyler, de la Centrul Max Delbrück (MDC), a declarat marţi că nu este clar deocamdată cât durează protecţia oferită de acest vaccin, dincolo de cadrul experimentului.

Publicitate

„Nu vom avea deocamdată un vaccin nazal împotriva coronavirusului în Europa în iarna următoare. Dezvoltarea vaccinului nu este la fel de rapidă cum a fost în faza acută a pandemiei. Efectul este evaluat pe baza severităţii bolii la hamsteri”, a declarat Emanuel Wyler.

În ceea ce priveşte vaccinurile administrate prin injectare, imunitatea se clădeşte în principal în sânge, şi în restul corpului. În cazul vaccinurilor nazale, se speră că virusul va fi vizat la nivelul membranelor mucoaselor din tractul respirator superior, unde acţionează mai întâi.

Scopul este acela de a creşte protecţia împotriva transmiterii virusului.

Alte vaccinuri nazale împotriva coronavirusului dezvoltate în India şi China au fost deja aprobate pentru utilizare în septembrie 2022.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Gândul reclamă la ANCOM posibile practici abuzive ale Google și scăderi masive de trafic în România

Publicația Gândul a depus o sesizare la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), acuzând posibile practici...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect