Sibian reținut după ce și-a amenințat fosta concubină cu bătaia

spot_img
Cele mai citite

Un sibian a fost reținut pentru că și-a amenințat fosta concubină și nu a respectat un ordin de protecție.

În cursul zilei de miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 31 de ani, cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu, respectiv amenințare.

„Bărbatul este bănuit că miercuri, în jurul orei 13, în municipiul Sibiu, contrar măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu emis de către polițiști cu trei zile mai devreme, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de fosta concubină și ar fi amenințat-o cu bătaia.

Polițiștii au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a dispune în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/OFICIAL: Ei sunt miniștrii noului Guvern. Dumitru Chisăliță va fi șeful Energiei

Guvernul Luca Niculescu, în fața testului decisiv! Lista miniștrilor a ajuns la Parlament. Când se dă votul.Premierul desemnat Luca...

Știri pe același subiect