Riscurile unei confruntări militare directe între cele două puteri nucleare, Rusia şi Statele Unite, sunt în creştere constantă, informează marţi agenţia de presă TASS, citând un înalt diplomat rus, informează Reuters.
Vladimir Yermakov, directorul Departamentului pentru neproliferarea nucleară din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova, a declarat că Washingtonul intensifică aceste riscuri prin comportamentul său faţă de Moscova.
De la începutul invaziei în Ucraina, Moscova a emis în mod regulat acuzaţii la adresa SUA şi a ceea ce ea numeşte „Occidentul colectiv” pentru creşterea riscurilor unui război nuclear, retorică menită să descurajeze aliaţii Kievului.
„Dacă Statele Unite continuă să urmeze cursul actual de confruntare cu Rusia, cu mizele crescând constant pe punctul de a aluneca într-un conflict armat direct, atunci soarta START (tratatul privind armele nucleare) poate fi o concluzie de la sine înţeleasă”, a spus Yermakov.
SUA au comunicat Rusiei în martie că vor înceta schimbul de date despre forţele sale nucleare după refuzul Moscovei de a face acest lucru, ca răspuns la suspendarea participării Rusiei la tratatul New START.
Yermakov nu a oferit detalii despre presupusa abordare înclinată spre confruntare a SUA în fragmentele din interviul acordat TASS date publicităţii.
„Cea mai acută ameninţare de astăzi este asociată… cu pericolul escaladării nucleare ca urmare a unei confruntări militare directe între puterile nucleare”, a spus Yermakov.”Şi aceste riscuri, spre cel mai profund regret, cresc constant.”
Moscova şi Beijingul vor evalua potenţiala implicare a Occidentului în extinderea globală a sistemului antirachetă al SUA, care „subminează în mod clar stabilitatea strategică”, a adăugat el.
FOTO: Arhivă