2.9 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Tribunalul Sibiu rotunjește conturile Casei Albe (Independența)

Cele mai citite

Profit de 13,4 milioane de euro pentru Transilvania Investments în 2022. Casa Albă Independenţa a încasat aproape 2,5 milioane de euro din chirie până acum pentru spaţiul pus la dispoziţia Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu.

Casa Albă Independenţa SA este controlată de Fondul de Investiţii Transilvania Investments, în proporţie de peste 50 %. Societatea a câştigat licitaţia organizată în 2020, şi a pus la dispoziţie pentru închiriere spaţiul fostei fabrici de pe strada Ocnei, Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu. Cele două instituţii funcţionează în imobilul de pe strada Ocnei din iunie 2020. Potrivit contractului, societatea primeşte, lunar, aproape 80.000 de euro, pentru spaţiul pus la dispoziţie. Ceea ce înseamnă că până acum a încasat din chirie în jur de 2,5 milioane de euro. Aceasta înseamnă ca o parte importantă din profitul realizat de Transilvania Investments provine şi din închierea spaţiului fostei fabrici de pe strada Ocnei.

Transilvania Investments şi-a prezentat bilanţul

Transilvania Investments, fostul SIF Transilvania, încheie anul 2022 cu venituri de 91,33 milioane de lei și un profit net de 63,71 milioane de lei, la finalul unui an în care fondul a trecut prin schimbări importante, odată cu rebranding-ul companiei și implementarea noi strategii investiționale.

Adunarea Generală a Acționarilor desfășurată, luni, la Brașov, a aprobat și distribuirea sub formă de dividende a aproximativ 48% din profitul net realizat. Aprobarea distribuirii unui dividend de 0,0140 lei/acțiune reprezintă un randament de 4,9% raportat la prețul mediu de tranzacționare a acțiunilor TRANSI la Bursa de Valori București în anul 2022, data plății dividendelor fiind stabilită pentru 23 iunie a.c. Acționarii Transilvania Investments au mai aprobat răscumpărarea a 20.000.000 de acțiuni proprii la un preț maxim de 0,49 lei/acțiune, reprezentând 0,9248% din capitalul social al fondului, în vederea reducerii capitalului social (12 milioane de acțiuni) și distribuirii de acțiuni cu titlu gratuit personalului identificat în cadrul unui program Stock Option Plan (8 milioane de acțiuni).

În ultimul an, Transilvania Investments a luat decizii importante pentru activele din portofoliu, efectele acestora urmând a se reflecta în anii următori. „Mulțumită efortului întregii echipe, am reușit să aducem sub aceeași viziune direcțiile de dezvoltare pentru activele noastre din turism și să găsim soluții care să le permită să crească. Succesul pe care îl datorăm acționarilor noștri stă în abordarea unui management inovativ, concentrat pe eficiență”, spune Radu Roșca, Președinte Executiv al Transilvania Investments.

Pentru anul 2023, Transilvania Investments își propune realizarea unui profit brut de 70,75 milioane lei la venituri totale estimate la 112 milioane lei, conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de acționari în întâlnirea de la Brașov. În focus pentru acest an sunt investițiile în câteva companii cheie deținute, precum Aro Palace și Turism Felix, și implementarea strategiei de dezvoltare pentru activele din zona balneo. Transilvania Investments este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, listat pe Bursa de Valori București, sub simbolul TRANSI. Misiunea fondului este de a maximiza randamentele investitorilor, prin administrarea unui portofoliu complex de active ce include companii din sectoarele financiar, turism, real estate, energie și IT, potrivit agerpres.ro.

Situl industrial Independenţa Sibiu – viitoarea atracţie a Sibiului

De câteva luni, procesul de reintegrare în viaţa comunităţii a sitului industrial Independenţa Sibiu au pornit la drum, la iniţiativa Transilvania Investments, fondul de investiţii ce deţine pachetul majoritar al companiei ce are în administrare această zonă. Peste 8 hectare de teren, situate adiacent zonei centrale a oraşului, aşteaptă idei din partea comunităţii pentru ceea ce poate deveni unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare a unui sit industrial din România. Prin Casa Albă Independenţa, compania ce deţine terenul de 8.75 hectare de pe fosta platformă industrială, Transilvania Investments a demarat un proces de consultare publică la care a invitat autorităţi locale, oameni de cultură şi de afaceri, arhitecţi, organizaţii din zona de mediu şi patrimoniu, proprietari din imediata vecinătate. Scopul final al întregului proces este de a afla ce-şi doreşte comunitate locală să regăsească în această zonă cheie a oraşului şi de a defini împreună identitatea unui spaţiu care, în acest moment, nu este utilizat decât într-o proporţie foarte redusă.

„Potenţialul acestui spaţiu este foarte mare, iar responsabilitatea noastră ca principal acţionar este de a ne asigura că destinaţia finală va fi în acord cu ceea ce sibienii îşi doresc. Situl Independenţa este o parte importantă din istoria Sibiului. Împreună putem să-i conferim un statut definitoriu pentru viitorul economic, cultural şi social al oraşului”, spunea de curând Radu Roşca, preşedinte Transilvania Investments, potrivit bursa.ro. Mai bine de jumătate din halele fostei fabrici Independența au fost clasate drept monumente istorice, la începutul anului 2014. În aceste clădiri a funcționat ”Prima fabrică ardeleană de mașini agricole și turnătorie”, înființată în 1875.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect