FOTO Incendiu într-un apartament din Sibiu. Bărbat în stare gravă, transportat la spital

Cele mai citite

UPDATE – Bărbatul în vârstă de 74 de ani a răspuns manevrelor de resuscitare, acesta fiind transportat la UPU Sibiu, intubat. Un număr de aproximativ 20 de persoane au ieșit din bloc, fără a avea nevoie de asistență medicală.

„Incendiul a fost lichidat de pompieri. S-a manifestat într-o cameră, unde au ars mai multe elemente de mobilier. Întregul apartament a fost inundat cu fum. Cauza incendiului este în curs de stabilire”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Un incendiu a izbucnit, joi după amiaza, într-un apartament din municipiul Sibiu, iar un bărbat este în stop cardio-respirator.

Pompierii Detașamentului Sibiu intervin pe strada Arieșului din municipiu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 2.

La locul evenimentului intervin două autospeciale de stingere o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD.

„Pompierii au deblocat ușa și au pătruns în locuință, unde a fost găsită o persoană de sex masculin inconștientă în stop cardio respirator. La aceste momente i se aplică manevrele de resuscitare și se acționează pentru stingerea incendiului”, a declarat sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt alo ISU Sibiu.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

O tânără a fost concediată pentru că ajungea prea devreme la muncă. Decizia a șocat pe toată lumea

O tânără de 22 de ani din Spania a rămas fără loc de muncă după ce a făcut un...

Știri pe același subiect