12.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci, un spectacol despre fuga bărbaților din fața propriilor emoții. Intrare gratuită

Cele mai citite

Spectacolul performativ „KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci” este creat de compania Vanner Collective pe textul dramaturgei Raluca Mănescu. Acesta își propune să demaște masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor frici.

Spectacolul va putea fi văzut pe 11 mai, de la ora 18:00, la Teatrul GONG din Sibiu, iar accesul la eveniment (pe baza rezervării la [email protected]) este gratuit.

Vanner Collective a început în 2020 un demers de a aduce în conștiința publicului masculin importanța vulnerabilității și asumării emoțiilor în rândul bărbaților, ca pas esențial către dezvoltarea adultului și viitorului părinte.

Despre KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci

Spectacolul prezintă drumul inițiatic al unui bărbat, în luptă cu Frica. Este o poveste învăluită de dragoste, umor și curaj despre traume deconstruite, despre iubire și acceptare, o disecție actuală a parcursului către sine și a impactului pe care îl are descoperirea adevăratului chip ascuns sub măști fabricate.

În cadrul ediției proiectului din 2023, Vanner Collective a organizat patru ateliere online de scriere creativă și limbaj vizual cu doi profesioniști din lumea filmului, scenarista Raluca Mănescu și regizorul Nicolae Constantin Tănase, gratuite și destinate adolescenților cu vârste între 14 și 19 ani.


Materialele video rezultate în urma atelierelor vor fi incluse într-un colaj video pe tema masculinității toxice, ce va fi vizionat, alături de spectacole, în cadrul comunităților din Brăila, Constanța, Ploiești și Sibiu în luna mai iar adolescenții creatori vor fi invitați și la o sesiune de discuții cu spectatorii. O parte dintre textele lucrate în cadrul atelierelor va sta la baza unei piese de teatru care va fi transpusă ulterior într-un spectacol de teatru sonor.

Discuția de la finalul reprezentației va fi moderată de psih. Silvia Ciubotaru (Guță), coordonatoarea proiectului In a Relationship, un proiect de educație împotriva abuzurilor dedicat tinerilor. Silvia Ciubotaru a absolvit Psihologia la Universitatea București și s-a specializat în psihoterapie experiențială. Lucrează de peste 17 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri, cum sunt Ideo Ideis sau In a Relationship.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Rețete de demult ale unei bunici din Ardeal: o poveste cu parfum de vanilie și lemn vechi

Într-o vreme în care rețetele se caută pe internet, se găsesc din câteva click-uri și se uită la fel...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect