Maratonul Internațional Sibiu este cel mai mare eveniment de alergare pentru strângerea de fonduri destinate proiectelor din comunitatea locală, organizat de Fundația Comunitară Sibiu. An de an, începând din 2012, reunește la start sute de persoane, ce aleargă pentru a susține cauza în care cred. Semn că Însemni este una dintre cele 47 de cauze înscrise anul acesta. La evenimentul ce va avea loc în 27 și 28 mai, vor alerga aproximativ 6.000 de persoane. 600 de voluntari, împreună cu 40 de coordonatori, fac posibil lucrul acesta.
Semn că însemni este cauza înscrisă de Asociația Capital Cultural. Aceștia își propun să pună bazele unei comunități ”unde adolescenții și părinții de adolescenți, ghidați de specialiști, să găsească sau să construiască împreună poduri de încredere și susținere reciprocă”. Vor să organizeze întâlniri de grup între adolescenți și specialiști, dar și între părinți și specialiști.
Temele ce vor fi abordate în workshopurile de terapie sunt unele extrem de importante și sensibile pentru adolescenți. Între acestea, consumul de substanțe, educația sexuală, abuzul, rolul familiei si al comunității în susținerea unui adolescent cu dependențe. Totodată, cei din Asociație vor să organizeze ateliere interactive si creative pentru adolescenți: graphic design, primul meu articol în revistă, Cum fac o recenzie de film, teatru sau carte.
Prin proiectul Semn că Însemni, Ștefania Sămărghițan se reapropie de problemele specifice adolescenților
Ștefania Sămărghițan este unul dintre cei 57 de alergători pentru cauza Semn că Însemni. Ea este cunoscută în comunitatea sibiană, mai ales tinerilor părinți. De-a lungul anilor a îndrumat și ajutat sute, chiar mii de persoane prin cursuri prenatale, sprijin la naștere sau consiliere în alăptare. Am discutat cu ea despre ce înseamnă participarea la Maratonul Internațional Sibiu.
Cine e Ştefania Sămărghiţan? Ce faci în viaţa de zi cu zi şi în viaţa de zi cu alergat, dacă putem spune așa?
Am 43, încă, de ani. M-am născut în Constanţa. M-a atras Ardealul, Clujul şi am făcut acolo Facultatea de Psihologie. Iubirea m-a adus în Sibiu, pentru că m-am măritat aici în Sibiu. Din 2004 sunt sibiancă. În cariera mea de aici am fost educator prenatal, consilier pentru alăptare, doula. Încă profesez primele două meserii.
Experiența profesională din trecut are legătură cu proiectul pentru care aleargă, Semn că Însemni.
Am început viaţa mea profesională lucrând cu adolescenţi. Are legătură cu cauza pentru care alerg. Timp de trei ani am lucrat cu adolescenţi infectaţi HIV, în cadrul unui ONG. A fost o muncă extraordinar de grea, pentru că lucram cu tineri bolnavi. Am intrat astfel în contact cu multă suferinţă, direct de pe băncile şcolii. Ulterior, în momentul în care m-am mutat în Sibiu şi am renunţat la partea aceasta a job-ului meu, mi-am dat seama şi câte satisfacţii mi-a adus. Cât de dor o să îmi fie de munca cu tinerii. Cumva, am ştiut întotdeauna că, într-un fel sau altul, o să mă întorc către a lucra cu tineri şi cu adolescenţi. Poate că, ceea ce fac acum, este un strop din pasiunea mea de atunci.
Povestește-mi despre cauza pentru care alergi la Maratonul Internațional Sibiu.
Cauza asta, cum spuneam, se leagă puțin și de experiența profesională și de pasiunea pe care mi-am descoperit-o atunci, în primii ani de carieră. Dar se leagă mult și de faptul că sunt mamă de adolescent. Băiatul meu are, iată, aproape 15 ani. Pot să văd cât de mult înseamnă pentru el posibilitatea de a comunica liber pe marginea oricărui subiect. Cât de mult înseamnă pentru el să poată să aibă un ghidaj al unui adult și pe niște subiecte care sunt mai incomode sau mai greu de abordat. Cum ar fi sexualitate, droguri, genul ăsta de subiecte pe care nu știm uneori să le abordăm.
Workshop-urile ce se vor organiza vor aduce informații extrem de necesare tinerilor
De asemenea, mă uit în jur și văd că nu toți adolescenții au acces, din păcate, la genul ăsta de comunicare, în familie. Atunci mi se pare atât de important să ne oprim din a spune ”vai, generația asta e atât de așa și pe dincolo…”. Ar trebui să ne oprim să spunem lucrurile acestea și să facem ceva concret.
Simt că workshop-urile ce se vor organiza prin Semn că însemni, sunt exact pe temele acestea, unde nu există suficientă deschidere. Unde este nevoie să lucrăm și cu părinți și cu adolescenți, astfel încât să putem să consolidăm partea asta de comunicare reală. Pentru că generația aceasta tânără are atâta nevoie de ghidaj, de informație vie, nu din TikTok și din Google sau ChatGPT. Are nevoie de informație care să vină la pachet cu respectul și deschiderea unui adult, cu conectarea cu un adult. Dacă nu suntem pregătiți să facem chestia asta, niciodată nu vom ajunge acolo unde este necesar să ajungem. Și anume, la responsabilitate și la evoluție, la o lume mai bună.
”Îmi doresc să ajut, măcar un milimetru, la a face lumea asta mai bună pentru tineri.” – Ștefania Sămărghițan
Ai interacționat cu adolescenți care au probleme de genul celor care se vor aborda în cadrul workshop-urilor?
Nu am avut ocazia să fac asta decât cu persoanele din anturajul meu, din jurul băiatului meu, care, așa cum spuneam, e la vârsta asta a adolescenței. El are o grămadă de prieteni și colegi cu care am mai discutat. În plus, am foarte multe amintiri legate de acei ani în care țineam acele ateliere și lucram cu adolescenții infectați HIV. Unde lucrurile erau la o profunzime și la o intensitate foarte mare.
Pentru că apare momentul în care ești la vârsta la care te descoperi pe tine, îți descoperi sexualitatea, ești la prima iubire. Atunci când știi că, manifestarea fizică a iubirii pe care o simți față de cineva, poate să devină o condamnare la moarte pentru persoana din fața ta, pe care o iubești, deja lucrurile sunt dificile. Sunt dificil de gestionat. Amintindu-mi atât de viu perioada aceea din viața mea, nu pot decât să îmi doresc să ajut, măcar un milimetru, la a face lumea asta mai bună pentru tineri.
”Alerg pentru că mă simt vie și pentru că asta mă face să mă conectez mai bine cu natura și cu propria mea persoană.” – Ștefania Sămărghițan
Pentru tine, participarea la Maraton este și despre plăcerea de a alerga sau pur și simplu faptul că vrei să sprijini o cauză?
Cu toată inima, zic că sunt ambele! Pentru mine, să alerg în Parcul Subarini, este o experiență de-a dreptul magică. Pot să spun că parcul ăsta este locul meu preferat din Sibiu. Chiar povesteam cu prietenele mele atunci când am început antrenamentele, acum când s-a mai încălzit. Le spuneam: ”Voi știți cum miroase în parc, acum, primăvara? Este ceva incredibil! Ai zice că a venit cineva cu un difuzor de aromaterapie!” E o experiență extraordinară și parcul ăsta mi se pare că e o comoară a orașului nostru. Alerg pentru că mă simt vie și pentru că asta mă face să mă conectez mai bine cu natura și cu propria mea persoană. Așa că da, alerg pentru amândouă!
Este greu? Ce i-ai spune cuiva care aleargă pentru prima oară la Maraton? Am înțeles că tu nu ești nici pe departe la prima participare.
Am avut mai mulți ani în care am participat și nu aș spune că e ușor. Cred că depinde foarte mult și de condiția fizică a fiecărei persoane. Mulți ani din viața mea am urât să alerg și nu am știut cum să o fac. Nici acum nu pot să spun că îmi este foarte, foarte ușor. Ce pot să spun este că Greu nu e neapărat Rău! Există o diferență între greu și rău. E Greu dar e Bine!
Din sfaturile Ștefaniei pentru cei ce vor să alerge: ”când obosești, nu renunța! Doar odihnește-te și apoi continuă!”
Alergatul, ca orice alt lucru în viață, trebuie făcut cu cap, cu moderație. La ce mă refer? Primele dăți când am încercat să fac lucrul ăsta, am alergat până am simțit că leșin, după care am spus că alergatul nu este pentru mine! Ulterior, m-au învățat și pe mine oameni care știu mai bine, că nu așa se fac lucrurile. Ci că trebuie să dozăm într-un anumit fel efortul. Că trebuie să ne conectăm cu propria persoană și să vedem până unde este limita. Și când am atins-o, sau ne-am apropiat de ea, să ne mai oprim, să ne mai odihnim. Apoi, să continuăm! Vorba aceea, când obosești, nu renunța! Doar odihnește-te și apoi continuă! Acest lucru, pentru mine, a făcut toată diferența.
Uneori și la cursuri fac paralela aceasta între alergare și momentul acela din timpul nașterii, când uneori simți că nu mai poți. Acolo sunt și o serie de hormoni care ne ajută. Hormoni care se secretă și atunci când facem sport și alergăm, beta-endorfinele. Acestea se secretă când corpul lucrează foarte intens. Apare și durere, apare consum foarte mare și beta-endorfinele vin ca niște anestezianți. Este o anestezie naturală, care de fapt te ajută să depășești momentul acela când simți că nu mai poți. Efectiv, simți că ai primit o pereche de aripi, brusc. Ai trecut de la ”nu mai pot, îmi scuip plămânii în secunda doi” la ”aș putea să mai alerg două ore, fără nicio problemă!”
Ștefania Sămărghițan dorește să facă mai mult pentru Semn că Însemni
În afară de alergat, mai faci ceva pentru a sprijini cauza Semn că Însemni? Cum te-ai gândit să atragi susținători?
Am discutat la un moment dat cu cei care au pornit acest proiect inclusiv despre posibilitatea de a mă implica și în workshop-uri. Încă nu am creionat despre ce va fi vorba, pot să spun doar că aș fi onorată să mă implic și din punctul acesta de vedere. Să le pot vorbi cumva tinerilor și despre corp. Așa cum îl văd eu din experiența mea de educator prenatal și de consultant în alăptare. Când pot să văd cât de mult corpul nostru este o sursă, atât a iubirii, cât și a viitorului acestei planete. Și cât de multă atenție și respect avem nevoie să direcționăm către corp și suflet, care sunt extraordinar de puternice, atunci când le vezi așa, prin aceste lentile ale meseriei mele.
Proiectul are nevoie de susținere, nu sunt încă foarte aproape de țintă
Vă apropiați de ținta stabilită pentru Maraton, ați reușit să strângeți fondurile necesare cauzei voastre?
Din câte știu eu, nu suntem încă foarte aproape de țintă. Dar mai este timp și sper ca oamenii care citesc acest articol să se simtă și ei inspirați să susțină în ce mod pot ei acest proiect. Un proiect care, așa cum spuneam, chiar este foarte important pentru întreaga comunitate. După părerea mea, este ceea ce avem nevoie. Pentru acest proiect nu voi alerga doar eu, ci voi face parte dintr-o ștafetă, unde voi alerga cu colegi de la maternitatea Medlife. În total suntem cel puțin 12 colegi care ne-am strâns pentru a lupta pentru această cauză, trei echipe de ștafetă. Asta sunt convinsă că va face diferența, pentru că, deja, unde sunt mulți puterea crește. Am speranța că se vor strânge fondurile de care e nevoie ca să putem să facem workshop-urile acestea atât de necesare.
