2.4 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

FOTO Opt persoane reținute după perchezițiile din Sibiu și Argeș

Cele mai citite

Opt persoane au fost reținute după descinderile privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, furt calificat și furt.

Vă reamintim faptul că, miercuri dimineața, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Poliția Municipiului Sibiu au efectuat 6 percheziții, în județele Sibiu și Argeș, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni.

În urma perchezițiilor efectuate, a fost ridicată suma de 42.000 de euro și au fost recuperate bunuri în valoare de 35.000 de euro.

„Polițiștii sibieni au audiat 16 persoane, iar ca urmare a administrării probatoriului în cauză, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de 8 persoane, dintre care 7 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 28 și 56 de ani, domiciliate în județele Sibiu și Argeș.

Publicitate

Cercetările în acest caz sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FC Hermmannstadt-Unirea Sloboziaa. Trei goluri cât o poveste

Daniel DeleanuLa Slobozia, iarna nu vine cu poezie, ci cu un vânt drept, de câmpie, care îți intră în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect