Părintele Arsenie Boca, în anul 1949, într-o predică la Duminica Orbului, scria: „Iisus a tămăduit orbia ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutății. Orbia răutății nu are leac, dar are pedeapsă” („Cuvinte vii”, Deva, 2006, p. 95).
Părintele Arsenie sesizează, așadar, două feluri de orbire, cea fizică și cea spirituală, dar și felul în care Iisus Se raportează la ele. Orbirea fizică poate fi tămăduită de Iisus, așa cum a făcut cu orbul din naștere. O astfel de minune putea fi săvârșită numai de Cel Care a creat lumea. De aceea, prin ea, Hristos Se descoperă ca Dumnezeu adevărat.
Problema acestei pericope este, însă, orbirea răutății. Pe aceasta Hristos nu o poate tămădui.
Cum așa? Există ceva ce nu poate Dumnezeu? Da! Dumnezeu nu poate să-și încalce cuvântul, adică respectă deplin libertatea omului, chiar și atunci când omul alege răutatea, orbind din cauza ei.
De fapt, orbirea răutății nu are leac, pentru că nu se vrea a fi lecuită. Dumnezeu nu tămăduiește orbirea răutății nu pentru că n-ar putea, ci pentru că nu vrea să-l mântuiască pe om cu forța. Respectă libertatea omului până la capăt.
Fariseii, însă, nu s-au lăsat convinși, nici în ruptul capului. După ei, Iisus a încălcat sâmbăta vindecând un orb, punct. E un păcătos… Iată adevărată orbire a răutății.
Am impresia că, azi, orbirea răutății ne cuprinde tot mai mult. Mai ales pe cei care pun omul înaintea lui Dumnezeu, sâmbăta înaintea omului, forma înaintea iubirii, precum evreii, care puneau Talmudul înaintea Torei. Aceste năravuri, cum spunea Părintele Arsenie, n-au leac, dar au pedeapsă, care va veni la Judecată. Vorba proverbului: „năravul din fire, n-are lecuire”.
În schimb, orbul vindecat s-a lăsat convins de Iisus. Mai mult, a devenit chiar misionar, apărându-L pe Hristos: „De n-ar fi fost Acesta de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic”.
Iar noi, văzând, zicem cu psalmistul: „Tu ești Dumnezeu, Cel Care faci minuni”!
