BC CSU Sibiu a cucerit medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe CS Rapid Bucureşti cu scorul de 82-78 (19-19, 22-20, 20-21, 21-18), marţi seara, în deplasare, în ultimul meci al finalei mici.
Sibienii au câştigat seria cu scorul general de 3-2, după ce Rapid s-a impus cu 83-72 în primul meci, apoi sibienii au câştigat cu 87-83, ambele jocuri având loc la Bucureşti, apoi cele două echipe şi-au împărţit victoriile şi pe Cibin, 79-74 pentru Rapid şi 73-71 pentru CSU, iar sibienii au încheiat cu o victorie finala mică, 82-78.
În meciul decisiv, Rapid a condus cu 76-73, când mai erau trei minute şi jumătate de joc, dar sibienii au reuşit 9 puncte la rând, tranşând soarta medaliilor.
Americanul Monyea Durrell Pratt, cu 27 puncte, 13 recuperări, a fost artizanul victoriei. De la sibieni s-au mai remarcat Rareş Cristian Uţă, cu 17 p, 12 rec, şi Gaston Whelan, 12 p, 4 rec, 4 pase decisive.