7.4 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Ziua Internațională a Copilului vine cu o mulțime de surprize, la Târnava

Cele mai citite

Primăria și Consiliul Local Târnava continuă un eveniment de tradiție și marchează astfel Ziua Internațională a Copilului.

Cu acest prilej, cei mici vor avea ocazia să ia parte la o seară specială, dedicată lor și tuturor celor care poartă copilul în sufletele lor.

Începând cu ora 17, în Căminul Cultural „George Enescu” va avea loc piesa de teatru „Corbul și Vulpea” prezentată de Teatrul T.a.C.T din Sighișoara, o adaptare de Eugen Pădureanu după cunoscuta fabulă a ajutorului Jean de la Fontaine.

După reprezentație cei mici vor avea parte de Magia Copiăriei – Kids Show, care îi va duce într-o călătorie magică alături de magicianul Adrian Pintea. Petrecerea continuă în curtea Școlii Generale „Stănescu Valerian” cu diverse jocuri distractive.

„Invităm pe această cale pe toți copiii din comuna noastră la un program dedicat lor. Teatru, magie, karaoke, dans și jocuri distractive sunt ca în fiecare an elementele de bază ale acestui eveniment special.

Sperăm și de această dată la o participare cât mai mare și să nu uităm că, fiecare dintre noi poartă în el un suflet de copil”, a declarat Norbert Pleiner, primarul comunei Târnava.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO: Long Covid, motivul iluminării în turcoaz a sediului Primăriei Sibiu

Duminică seara, sediul Primăriei Sibiu este iluminat în culoarea turcoaz, în urma invitației Fundației Long COVID.La invitația Fundației Long...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect