Google Cultural Institute, platforma online care oferă acces la patriminiu istoric şi cultural din peste 60 de ţări a adăugat 65 de imagini ale unor importante piese din colecţiile muzeale şi trei vizite virtuale ale Muzeului Naţional Brukenthal. Prin intermediul tehnologiei Street View, Brukenthal devine singurul muzeu din România ce poate fi vizitat online pe platforma Google Cultural Institute. Astfel, sunt accesibile expoziţii, spaţii interioare şi exterioare de la Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie şi Palatul Brukenthal.
Printre cele 65 de piese indexate de Google Cultural Institute regăsim atât lucrări din colecţia de pictură europeană şi românească (Ecce Homo, de Tizian Vecellio da Cadore, seria Cele cinci simţuri, de Gonzales Coques, Omul cu tichie albastră, de Jan van Eyck, Wilhelm IV de Bavaria, de Hans Schwab von Wertinger, Iacoba de Baden, de Hans Schwab von Wertinger; Femeie din Ţara Bârsei, de Arthur Coulin, Portretul baronului Samuel von Brukenthal, de Anonim, Natura statică cu cireşe, de Theodor Aman, etc), cât şi piese din colecţiile Muzeului de Istorie (o ladă de breaslă pictată de la 1714, obiecte lucrate în sticlăria de la Porumbacu de Sus în secolul al XVIII-lea, vase din aur şi argint lucrate de Sebastian Hann etc.). 24 de imagini au fost captate la rezoluţie înaltă, permiţând reliefarea celor mai mici detalii, de la tuşe ale pensulei la patina timpului.
Google Culture Institute nu e altceva decât o platformă digitală care permite unui patrimoniu cultural, istoric, să fie foarte accesibil, foarte facil, oriunde în lume, prin intermediul internetului
, spune Dan Burcea (country manager la Google România)