7.9 C
Sibiu
miercuri, aprilie 30, 2025

Klaus Iohannis despre greva profesorilor: Cum îndrăznesc să pună în dificultate examenele naționale? Nu mai au pentru ce să facă grevă

Cele mai citite

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, în Republica Moldova, în cadrul căreia a răspuns întrebărilor jurnaliștilor români și în privința grevei din Educație.

Președintele și-a exprimat punctul de vedere, după ce sindicaliștii au anunțat că greva va continua de marți, chiar dacă guvernul a adoptat ordonanța de urgență pentru creșterea etapizată a salariilor din învățământ, joi la prânz.

„Guvernul a decis să le acorde două lucruri importante. Primul este recunoaşterea prin act normativ a dreptului de a avea o grilă de salarizare care porneşte de la salariu mediu pe economie. Şi asta îi va pune pe dascăli exact acolo unde le este locul natural în ecosistemul economic. Al doilea lucru, creşterile salariale care au fost statuate astăzi prin OUG, prin care cadrele didactice primesc lunar 1.000 de lei în plus la salariu şi personalul nedidactic primeşte 400 lei lunar.

Guvernul a introdus în această ordonanţă că legea, chiar dacă apare poate mai târziu şi se acordă aceste creşteri doar în tranşe, totuşi se garantează că la nivelul anului 2024 cel puţin 40% din această creştere pe noua grilă va fi realizată efectiv.

Greva a durat un pic mult. Se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli? Fiindcă liderii de sindicat tot vin și pleacă, dar ei sunt un fel de interfață, ei se duc și consultă oamenii. De aceea premierul a hotărât, foarte corect, să dea această OUG pentru că a înțeles că sunt solicitări legitime.

Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate o generație întreagă? După ce guvernul le-a dat dot ce au cerut, în ce temei să mai continue greva? Dacă liderii de sindicat nu se înțeleg între ei, profesorii vor înțelege”, a transmis Iohannis.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

„Ora cu și pentru animale” ar putea deveni opțional național din 2026 – demers susținut de Ministerul Educației

Articol de Ada Sofia CormoșOpționalul școlar „Ora cu și pentru animale” are șanse mari să fie introdus la nivel...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect