14.1 C
Sibiu
vineri, iulie 5, 2024

FOTO/VIDEO: Percheziții la samsarii de mașini. Polițiștii sibieni au confiscat 18 autoturisme de lux

Publicitate

Cele mai citite

În acest moment, în județele Hunedoara, Bihor, Caraș Severin și Gorj, sunt în derulare 6 percheziții domiciliare, efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Anchetatorii au stabilit faptul că, din anul 2021 și până în prezent, mai multe persoane, cetățeni români, dar și de alte naționalități, ar fi fost implicate în activități ilegale legate de vânzarea și cumpărarea de autovehicule.

„Astfel, persoanele în cauză ar fi închiriat autoturisme cu o valoare de piață ridicată, din diverse țări europene, ar fi întocmit documente false în vederea înmatriculării și, ulterior, le-ar fi transportat și comercializat în România, la un preț inferior celui de piață, pentru înlesnirea procesului de valorificare.

Prejudiciul cauzat prin săvârșirea activității infracționale este de 1.800.000 de lei. Ca urmare a cercetărilor efectuate până în prezent, polițiștii din Sibiu au indisponibilizat 18 autoturisme.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Hunedoara, Bihor, Caraș Severin și Gorj”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții în Sibiu în zona fostului Depou CFR, la două clădiri

Pompierii sibieni au intervenit, joi seara, în municipiul Sibiu în zona fostului depou CFR, pentru stingerea unui incendiu izbucnit...

Știri pe același subiect