9.1 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Ce este și cum scăpăm de mâncatul emoțional sau pe fond de stres

Cele mai citite

Majoritatea persoanelor au tendința de a mânca mai mult decât de obicei, în perioadele stresante, optând pe preparate bogate în calorii și zahăr.

O cercetare publicată recent de StudyFinds explică ce este mâncatul pe fond de stres și cum scăpăm de acest obicei. Pentru a înțelege mai bine ce parte din creier provoacă mâncatul de fond de stres, cercetătorii au analizat o serie de șoareci.

Stresul cronic poate anula senzația de sațietate, provocând semnale de recompensă, adică nevoia de a consuma alimente mai gustoase, mai dulci ori sărate.

„Descoperirile noastre arată că stresul poate anula un răspuns natural al creierului care diminuează plăcerea obținută din alimentație – ceea ce înseamnă că, o parte din creier este recompensat continuu să mănânce”, spune profesorul Herzog, autorul principal al studiului și cercetător invitat la Institutul Garvan, într-un comunicat de presă.

Publicitate

Aceste pofte care, odată satisfăcute, sunt urmate de un sentiment de vinovăție, de cele mai multe ori.

„Am descoperit că o zonă cunoscută sub numele de habenula laterală, care în mod normal este implicată în oprirea răspunsului creierului la recompensă, era activă la șoarecii care au urmat o dietă pe termen scurt, bogată în grăsimi, pentru a proteja animalul de supraalimentare. Cu toate acestea, atunci când șoarecii au fost supuși unui stres cronic, această parte a creierului a rămas tăcută, fără reacție – permițând semnalelor de recompensă să rămână active și să încurajeze alimentația de plăcere, fără a mai răspunde la semnalele de reglementare a sațietății”, explică primul autor al studiului, Dr. Kenny Chi Kin Ip, de la Institutul Garvan.

Metode prin care putem renunța la mâncatul emoțional

Un pas important în a opri mâncatul pe fond emoțional este de a identifica factorii personali și sentimentele pe care le avem în ultima perioadă: anxietate, tristețe, frustrare, dezamăgire, etc.

-Ține evidența momentelor în care simți nevoia de a mânca dulciuri sau ceva sărat

-Comunică cu ceilalți. Încearcă să găsești activități care să îți distragă atenția de la mâncat

-Acordă-ți 5 minute înainte de a ceda poftei de a mânca

-Învață să-ți accepți sentimentele – chiar si pe cele rele

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: O femeie cu un bebeluș în brațe circula cu trotineta. Riscul de accident a fost imens

O femeie cu un bebeluş în braţe a fost filmată în timp ce se deplasa în trafic cu trotineta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect