Deschiderea oficială a celei mai noi fabrici ODU România Manufacturing a avut loc vineri, 16 iunie 2023. Compania implementează la Sibiu tehnologie avansată, rezultat al experienței de peste 20 de ani a companiei mamă, din Germania.
Fabrica nou deschisă de cei de la ODU România este o extindere cu o suprafață de peste 8000 de metri pătrați. Aici au fost implementate două dintre cele mai importante procese ale grupului. Este vorba despre procesul de strunjire (bazat pe principiul Swiss Turning în 11 axe), precum și despre procesul de galvanizare (placare) și de tratare a apelor reziduale.
Adrian Costin, General Manager ODU Romania a mulțumit în discursul său și constructorului, echipei de proiect condusă de Cosmin Vâlcu. ”Anul 2022 a fost un an foarte dificil din cauza creșterii masive a costurilor pentru materialele de construcție, a lipsei de forță de muncă, a termenelor de livrare și a anumitor circumstanțe geopolitice. Am reușit să reușim! Mulțumim tuturor celor implicați și nu în ultimul rând, tuturor colegilor din ODU România”, spune Adrian Costin.
Compania implementează tehnologia dezvoltată de Otto Dunkel, ce a inventat contactul cu arc din sârmă. Inspirația i-a venit observând un bărbat măturând frunzele cu o mătură din paie. Contactul cu arc din sârmă permite o rezistență constantă la transfer și un contact care se păstrează constant la apăsare. Invenția a fost brevetată în 1955 și este cunoscută astăzi ca ”ODU SPRINGTAC”.
Compania din România a fost înființată în 2006 iar prima fabrică de la Sibiu a fost inaugurată în 2018. ”Astăzi ne aflăm aici, admirând noua extindere a fabricii, care a fost construită într-un timp record. Linia de galvanizare cu rack de mare complexitate și noul atelier de strunjire de precizie fac din ODU România centrul global de producție pentru conectori push-pull, o piatră de hotar în istoria grupului și un factor de succes pentru o creștere strategică ulterioară.”, remarca la Sibiu Robert Klemisch, COO ODU.