După ce în weekend a reușit să ajungă în Liga a treia la doar un an de la înființare, medieșenii au ambiții mari.
ACS Mediaș a promovat în Liga a treia după ce a învins în retur, scor 4-0, formația CS Gheorgheni.
Medieșenii au pierdut în prima manșă a barajului de promovare cu scorul de 1-2, dar au reușit să învingă fără probleme în retur și să promoveze în Liga a treia cu scorul general de 5-2.
Președintele ACS, fostul mare jucător al Gazului Metan Ionuț Buzean, spune că obiectivul pentru sezonul viitor este promovarea în Liga a doua.
„Obiectivul a fost îndeplinit. Încă de când am început acest proiect am spus că obiectivele imediate sunt promovarea în primul an și promovarea în al doilea an.
Deci, practic, urmează să atacăm promovarea în Liga a doua.
Va trebui să vedem exact cine va rămâne, pe cine vom aduce, să vorbim cu sponsorii noștri, să vedem exact despre buget și pe concret să ne focusăm pe ceea ce va urma”, a spus Ionuț Buzean.
SURSĂ FOTO: Facebook.com/Asociația Club Sportiv Mediaș (Acs Medias)