În urmă cu 19 ani, pe 1 Iulie, în seara dinaintea prăznuirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, în cetatea Sucevei am primit de la poporul român cea mai uimitoare lecţie de iubire, respect şi închinare veşnică şi care mi-a tăiat răsuflarea.
Mulţime de popor umplea cetatea, pe ziduri străjerii cu făclii şi o boltă înstelată deasupra noastră. Se împlineau 5oo de ani de când – cum zice în Letopiseţul său cronicarul Grigore Ureche – “… pre Ştefan Vodă l-au îngropat Ţara cu multă jale şi plângere în mânăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său… Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan Vodă“. Adică cel sfânt, căci pentru popor încă de atunci Vodă Ştefan intrase în ceata sfinţilor!
După jumăte de mileniu, la Suceava veniseră ţărani în preafrumoase straie strămoşeşti chiar şi de peste Prut şi de prin Ucraina, porniţi pe jos pe drumuri numai de ei ştiute. Veniseră si capii ţării cu bodiguarzii lor, dar n-a fost chip să ţină vreun discurs, căci neamul românesc vroia altă rânduială: să cânte, să viersuiască, să-l vadă pe Vodă în “Apus de soare” şi să plângă. Plângeau femeile fără să-şi ascundă lacrimile, plângeau bărbaţii cu frunţile plecate, plângeam şi noi, echipa Radio România în transmisie directă, iar doi paşi mai încolo lăcrimau zdrahonii preşedintelui.
Atunci m-am aplecat cu microfonul spre ţăranca mărunţică şi asprită de vremi şi vreme care plângea lângă mine şi am întrebat-o de ce. Mi-a răspuns: “Ni-i dor de Domnul Ştefan!”
M-am întrebat atunci ce fel de Domn a fost acesta, pe care românii l-au purtat în sufletul lor etnic timp de 5oo de ani şi plâng şi azi de dorul lui?
Un Domn al Iubirii, al Iubirii de Hristos şi de neamul său, un Domn care a condus Ţara cu Dumnezeu, căci fără El nimic nu putea face. Doar l-a avut duhovnic pe Sfântul Daniil Sihastrul! Ţara i-a fost crucea pe care a purtat-o cu credinţă şi smerenie; pavăză creştinilor în calea păgânătăţii i-a fost misiunea încredinţată lui de Dumnezeu; iar sfintele biserici pe care le-a ctitorit au fost sigiliul pe sufletul etnic şi destinul cosmic al românilor, pe care atât de mult i-a iubit.
Sfântul ne apără încă şi azi, când iudele ne vând la bucată. Nu rareori am auzit spunându-se că dacă Sfântul Voievod Ştefan cel Mare nu ar fi fost înmormântat la Putna, hulpava Rusie ar fi muşcat mult mai adânc din trupul României.
Cum să nu-ţi fie dor de un astfel de conducător de ţară?!
