Tractoristul care a rănit extrem de grav o femeie era băut bine. Este cercetat pentru vătămare corporală din culpă

Cele mai citite

Șoferul tractorului care a rănit extrem de grav o femeie, sâmbătă seara, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Acesta avea o alcoolemie foarte mare în momentul producerii incidentului.

Polițiștii spun că evenimentul s-a produs în momentul în care tractoristul a efectuat manevra de mers înapoi, iar concubina sac, care era pe scara tractorului, s-a dezechibrat și a căzut, fiind accidentată foarte grav de una dintre roțile tractorului.

„La data de 1 iulie, în jurul orei 19, în timp ce conducea un tractor pe un teren viran din afara localității Șoroștin, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Bistrița Năsăud, a efectuat manevra de mers înapoi, moment în care, concubina acestuia, în vârstă de 35 de ani, din Șoroștin, aflată pe scara tractorului, a alunecat și a căzut, fiind lovită de roata față stânga a tractorului.

Publicitate

Femeia a fost preluată în stare gravă de un elicopter SMURD și a fost transportată la Spitalul Târgu Mureș.

Testarea alcoolscopică a bărbatului care conducea tractorul a indicat o valoare de 1,21 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest incident”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Vă reamintim faptul că, sâmbătă seara, o femeie a fost transportată de un elicopter SMURD în stare critică la spitalul din Târgu Mureș, după ce a fost călcată de un tractor.

Serviciul de Ambulanță Sibiu a trimis de la Mediaș un echipaj de tip B în apropiere de localitatea Sorostin, la o fermă care se află la ieșirea spre localitatea Țapu, unde o femeie a fost călcată de un tractor, ea căzând de pe scara utilajului.

Din cauza rănilor grave a fost solicitat un elicopter de la Târgu Mureș.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Nicușor Dan și Ilie Bolojan renunță la concediul de vară. Cum își petrec vacanța liderii europeni și cine stă cel mai mult în concediu

Președintele Nicușor Dan și premierul interimar Ilie Bolojan nu își vor lua concediu în vara anului 2026, pe fondul...

Știri pe același subiect