-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Azi debutează Zilele Muzicale Româno-Americane

Cele mai citite

Ediția de anul acesta a Zilelor Muzicale Româno-Americane se află, pentru prima dată, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Președintele Klaus Iohannis a acordat Înaltul Patronaj celei de-a XX-a ediții a Zilelor Muzicale Româno-Americane, date fiind buna reputaţie şi rolul important pe care acest eveniment îl are în diplomaţia culturală a țării noastre, în contextul celebrării legăturii diplomatice și culturale dintre România și Statele Unite ale Americii.

Duminică, 2 iulie, domnul Sergiu Nistor, consilier prezidențial Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale – Administrația Prezidențială, i-a înmânat diploma de acordare a Înaltului Patronaj al Președintelui României dirijorului Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 iulie 2023. Director artistic onorific al festivalului este pianistul Matei Varga.

“Sunt încântată că scena culturală sibiană, atât de onorant reprezentată de Filarmonica de Stat Sibiu, a creat deja o tradiție din Festivalul Zilelor Muzicale Româno-Americane, aflate astăzi la ediție aniversară la împlinirea celor 20 de ani de existență.

Festivalul va debuta în curând, în marja Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii, și găsesc că parteneriatul solid și prietenia dintre cele două națiuni pot fi celebrate în cel mai desăvârșit mod lăsând arta să ne vorbească și să ne apropie prin limbajul muzicii.

Seria de concerte speciale aduc la Sibiu o importantă participare internațională formată din interpreți, dirijori și instrumentiști care se vor reuni pentru a prezenta lucrări din repertoriul clasic, dar și compoziții inedite din genurile blues, rock simfonic, electro, jazz, folclor, muzică de film și de divertisment, anunțând un spectacol surprinzător și captivant.

Vă invit să celebrăm alături de Filarmonica de Stat Sibiu și invitații săi valorile culturale românești și americane la aniversarea celor 247 de ani de la independența Statelor Unite ale Americii.

Urez un călduros La Mulți Ani! Festivalului și Națiunii Americane și adresez felicitări tuturor artiștilor care, sub bagheta dirijorului și managerului Cristian Lupeș, își continuă misiunea cu pasiune pentru a oferi publicului muzica la superlativ”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Culturii.

“În premieră, evenimentul pe care de 20 de ani îl organizează Filarmonica de Stat Sibiu – Zilele Muzicale Româno-Americane, se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența Sa Domnul Klaus Iohannis. Această distincție ne onorează și marchează recunoașterea pentru un festival care de-a lungul a două decenii și-a făcut simțită prezența, în rândul celor mai apreciate evenimente culturale. Puterea transformatoare a muzicii, efervescența spiritului «american» va aduce în cadrul festivalului, pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare spectator, pentru fiecare iubitor de frumos, artiști talentați care ne vor împărtăși din emoția și miracolul muzicii”, a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Județean Sibiu.

“În contextul actual, festivalul nostru reprezintă o inițiativă culturală strategică a regiunii în care ne aflăm. Prin Zilele Muzicale Româno-Americane, Sibiul împlinește «miracolul» cu un festival dedicat «artei supreme», așa cum definea muzica Emil Cioran, filosoful născut la Rășinari. Alături de Consiliul Județean Sibiu și Primăria municipiului Sibiu, cărora le mulțumim pentru susținere, aducem pe scenele festivalului din Piața Mare, Sala Thalia și de pe «acoperișul» Filarmonicii o mulțime artiști talentați care construiesc, pentru câteva zile, o «autostradă» transatlantică. Copiii Liceului de Arte și cei ai Școlii Populare de Arte și Meserii «Ilie Micu» vor cânta în oraș, dar și prin județ, pentru că suntem preocupați de viitorul muzical al comunității. Cei mai nonconformiști studenți de la Academia Forțelor Terestre «Nicolae Bălcescu» din Sibiu ne vor încânta chiar de ziua Americii, pe 4 iulie, prin concerte corale și de brass. Tot în Piața Mare, Filarmonica Sibiu aduce Rapsodia in Blue și suntem oaspeții celebrilor Violloncelissimo 100. Vă așteptăm la blues, jazz sau la fiecare înserat pe acoperiș, la seri calde de jam session, unde vă puteți chiar împrieteni cu muzica și muzicienii”, a declarat Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Ce aduce festivalul la Sibiu

Programul festivalului cuprinde genuri diverse, de la muzică clasică la jazz sau de la blues la folclor. Protagoniștii evenimentelor muzicale vor fi: ansamblul Violoncellissimo, AG Weinberger, Andy Middleton, 7th Sense, Koszika & The Hotshots, Danny Grissett Trio, fanfara și corul Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu, SPAM Jazz Group, orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, care vor “inunda” centrul orașului cu muzică bună, din Piața Mare până pe Acoperișul Filarmonicii, dar și numeroși artiști tineri din Sibiu, cursanți ai Liceului de Artă sau Școlii Populare de Arte “Ilie Micu” Sibiu, care vor susține recitalurile Sibiu Music Stops în spații neconvenționale. Pentru prima dată, în cadrul festivalului vor avea loc concerte și pe Acoperișul Filarmonicii.

Programul detaliat este disponibil pe filarmonicasibiu.ro, în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App și pe Sibiu City App.

Accesul publicului la concertele în aer liber este gratuit în limita locurilor disponibile. Intrarea la concertele organizate în sediul Filarmonicii se va face în baza biletelor în valoare de 30 lei (50% reducere pentru elevi, studenți și pensionari), puse în vânzare la casa de bilete și pe www.iabilet.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect