Vremea se va răcori către finalul acestei acestei săptămâni în majoritatea regiunilor, iar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în perioada 5 – 9 iulie.
Până la răcorirea vremii ne așteaptă însă 3 zile extrem de călduroase. ANM a emis, luni, o informare meteo de disconfort termic ridicat pentru toată ţara, ce va fi valabilă în următoarele trei zile.
Potrivit meteorologilor, marţi, miercuri şi joi, disconfortul termic va fi în creştere în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Va fi caniculă marţi (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării şi în Bărăgan, iar miercuri şi joi (5 şi 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade.
„În sudul şi estul Munteniei şi în vestul Dobrogei, pe arii restrânse, se va atinge pragul critic al disconfortului termic şi în după-amiaza zilei de luni”, atenţionează ANM.