În perioada 14-16 iulie, în cadrul unui proiect Erasmus al unor elevi din Germania, Lituania, Polonia și România, în Regiunea Centru se va desfășura un turneu de concerte al orchestrei ”Grenzenlos” (Fără Granițe).
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru va susține aceste evenimente culturale și la Sibiu, la sala Thalia, în data de 16 iulie, la ora 19. Repertoriul orchestrei include cântece populare din diferite țări, muzică tradițională la instrumente de suflat, titluri swing, oldies și muzică simfonică, punctul culminant constând în interpre-tarea Simfoniei păcii ”Dona Nobis Pacem” compusă de Hazel Leach, potrivit comunicatului de presă.
Concertul va fi susținut de un grup de muzicieni de la Academia Muzicală și Culturală din Wildau (Germania), Asociația „Musik und Leben“ e.V. Luckau (Germania), Școala de Muzică din Utena (Lituania), Asociația de Muzică „BIS“ din Wschowa (Polonia), Liceul de Artă din Sibiu și invitații lor.
Aceștia vor interpreta o suită de momente muzicale cu fragmente de muzică de cameră sau simfonică, combinate cu stiluri de muzică specifice țării lor și cu hituri internațio-nale consacrate. Cei 60 de instrumentiști își propun să încânte audiența prin limbajul emoțional al muzicii, depășind granițe și conectând generații, stiluri și oameni de diferite naționalități