Fiii Satului Boian se reîntâlnesc la sfârșitul lui iulie. Care este programul artistic al evenimentului

Cele mai citite

Localitatea Boian găzduiește duminică, 30 iulie, o nouă ediție a Sărbătorii Fiilor Satului.

Locuitorii satului, dar şi cei stabiliţi în alte zone din ţară sau chiar din străinătate sunt aşteptaţi la un eveniment care a reuşit să atragă în ultimii ani foarte mulţi participanţi.

Sărbătoarea Fiilor Satului de la Boian este un eveniment care îmbină tradiţiile satului, muzica şi cântecul popular. Deschiderea oficială a manifestărilor are loc duminică la ora 14, în faţa spectatorilor urmând să evolueze nume cunoscute ale scenei românești.

Astfel, vor urca pe scena Fiilor Satului Boian Lorena Filipescu, elevii Școlii Gimnaziale din localitate, Ansamblul Junii Târnavei, Ansamblul Cergău și Ansamblul Târnavele.

Publicitate

De asemenea, va fi prezentat și un număr de magie și iluzionism, iar evenimentul va fi încheiat de un recital susținut de Adriana Antoni.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

NATO: Doar cinci state vor depăși pragul de 3,5% din PIB pentru apărare în 2026. Ce poziție ocupă România

Noile estimări NATO privind cheltuielile de apărare pentru 2026 arată că doar cinci state membre vor depăși încă din...

Știri pe același subiect