21.3 C
Sibiu
marți, iulie 9, 2024

FOTO: Încă un accident extrem de grav pe Valea Oltului. Impact între un TIR plin cu pepeni și un autoturism

Publicitate

Cele mai citite

O coliziune violentă între un TIR care transporta pepeni și un autoturism a dus la rănirea extrem de gravă a două persoane, marți dimineața, pe Valea Oltului.

Evenimentul rutier a avut loc în comuna Bujoreni, sat Gura Văii, pe Drumul Național 7.

Două persoane s-au ales cu răni grave în urma accidentului. Un bărbat de 67 ani a fost evaluat de către SMURD, iar după efectuarea manevrelor de descarcerare a fost transportat la spital.

Din informaţiile poliţiştilor, se pare că şoferul autoturismului ar fi începător, scrie Agerpres. El ar fi încercat să facă o depăşire fără să se asigure că din sensul celălalt venea un alt autovehicul, în urma impactului autoturismul fiind proiectat în şanţul de pe marginea drumului.

De asemenea, o femeie în vârstă de 37 de ani a fost găsită inconștientă. Victima a fost evaluată de către echipajul Ambulanței Vâlcea, iar ulterior transportată la Unitatea de Primire Urgențe Vâlcea.

„La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și trei echipaje ale SAJ Vâlcea.

Sosite la locul intervenției salvatorii au găsit două victime semiconștiente încarcerate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

În urmă cu mai puțin de două săptămâni, 4 persoane au murit într-un grav accident rutier produs pe Valea Oltului, în zona Bujoreni.

O depășire neregulamentară, potrivit unor martori, ar fi cauza evenimentului rutier.

SURSĂ FOTO: gazetavalceana.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Șoferii vor primi permisul înapoi dacă analizele antidrog nu vin în 72 de ore

Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un...

Știri pe același subiect