3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Octogoanele din Sibiu şi Budapesta. Intersecţie şi clădiri identice dispuse în celebra figură geometrică

Cele mai citite

Sibiul a fost dintotdeauna un oraş european, indiferent că s-a aflat, de-a lungul istoriei sale, sub dominaţia habsburgică, austro-ungară sau în România Mare. Arhitectura urbanistică a oraşului a fost de fiecare dată poate cea mai importantă carte de vizită pentru așezarea de pe Cibin. Mai mereu privirile celor care au trecut prin oraş au fost aţintite asupra caselor şi instituţiilor din centrul istoric. Practic, tot ceea ce era mai important în arhitectura europeană din secolul XIX şi începutul secolului XX şi chiar şi înainte, se regăsea sub o formă sau alta construit şi în comunitatea sibiană.

Imagine la zi de pe Google Maps cu cele două ansambluri arhitecturale din Sibiu și Budapesta, care rezistă de mai bine de un secol

Pentru a întări valoarea arhitecturală a Sibiului şi această tendinţă de-a fi în rând cu lumea în ceea ce priveşte urbanismul, ne aplecăm astăzi asupra unui lucru mai puţin ştiut din istoria oraşului. Sibiul şi Budapesta au câteva lucruri materiale şi imateriale în comun, ambele aşezări reprezentând repere culturale şi arhitectonice importante în această parte a Europei. Unul dintre lucrurile care ne leagă se referă la arhitectura, urbanismul străzilor şi intersecţiilor din cele două oraşe. Este vorba despre octogoanele arhitecturale din cele două localități. Practic, o intersecţie de bulevarde din Budapesta şi o intersecție importantă din Sibiu, din apropierea centrului istoric, sunt realizate după aceleaşi principii şi seamănă izbitor, dacă nu sunt chiar la fel una cu cealaltă. Mai mult, clădirile construite în aceste intersecţii sunt identice pentru fiecare oraş, singura diferenţă fiind aceea că intersecţia din Budapesta este realizată la o scară mai mare. Totodată, intersecţia Bulevardelor Andrassy şi Terez krt din Budapesta şi intersecţia străzilor din Sibiu, Constantin Noica (fosta Moscovei) şi Independenţei sunt construite și ele pe aceleași principii arhitecturale. Şi clădirile din cele două intersecţii diferă, însă geometric sunt la fel, în formă de octogon, dacă privind ansamblu pe de-a întregul. Primul octogon a fost realizat în Budapesta, iar apoi replicat la Sibiu, de un influent om de afaceri local la începutul secolului XX. În Sibiu, octogonul este format din trei clădiri istorice identice, plus Spitalul CFR, construit pe aceleaşi principii când s-a amenajat intersecţia, în urmă cu mai bine de un secol. În Budapesta, cele patru clădiri sunt identice, fiind considerate şi ele istorice, iar acum găzduiesc firme multinaţionale.

Cele trei case sibiene

Care este explicaţia asemănării?

Există o singură explicație pentru această replicare urbanistică între Budapesta și Sibiu: cele două intersecţii cu imobilele construite la fel sunt realizate după planurile unor arhitecţi ce provin din şcoala celebrului vizionar Otto Wagner. Acesta a fost un arhitect și planificator urban austriac. Stilul său artistic se încadrează puternicului curent artistic Art Nouveau, creând stilul Seccesion. De altfel, pe strada Constantin Noica mai este o clădire, în fapt fosta reşedinţă a comerciantului Julius Misselbacher, ridicată în 1903, după planurile arhitectului Otto Wagner din Viena. De menţionat este faptul că omul de afaceri din Sibiu a fost, probabil, unul potent financiar, în condiţiile în care a reuşit să amenajeze acest ansamblu de clădiri din Sibiu, aproape imediat după construcţiile din Budapesta.

Una din legendele orașului referitoare la apariția în Sibiu, a ansamblului arhitectonic în discuție, spune că acesta ar fi fost construit, de fapt, de una dintre familiile reprezentative ale vremii de atunci, pentru cele trei fiice. Astfel, acesta ar fi comandat realizarea clădirilor la biroul arhitectului Otto Wagner. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect