12.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Bărbat din Vâlcea, prins cu alcoolemie de peste 1 la mie în Cisnădie

Cele mai citite

Joi noaptea, în jurul orei 23.30, în Cisnădie, polițiștii din Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Tiberiu Ricci de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Vâlcea.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,02 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

„Le reamintim șoferilor tentați de a consuma alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan, dar și celor care conduc fără a deține acest drept că vor fi condamnați la închisoare cu executare dacă sunt găsiți vinovați de producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane„, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Ilie Bolojan, cel mai apreciat politician din România. Pe ce loc se află Călin Georgescu

Călin Georgescu cade în topul încrederii, în timp ce un alt candidat la alegeri urcă puternic nu doar în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect