7.9 C
Sibiu
miercuri, aprilie 30, 2025

Ministerul Sănătății anunță reabilitarea blocurilor alimentare din spitale

Cele mai citite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat vineri lansarea programului „Hrană bună şi sigură pentru pacienţi”.

Programul „Hrană bună şi sigură pentru pacienţi” prevede reabilitarea blocurilor alimentare la spitale acolo unde există şi dotarea acestora.

„Programul pe care îl lansăm în acest moment pentru aceste 252 de unităţi sanitare publice care au fost incluse în analiză se referă la reabilitarea blocurilor alimentare acolo unde ele există şi au bucătării şi dotarea acestor bucătării. Un buget mediu de 2,5 milioane de euro pentru o unitate este suma la care am ajuns, ceea ce ar însemna un buget estimativ de circa 450 milioane euro, dar sunt situaţii în care deja lucrurile s-au făcut, cum este aici la Spitalul Universitar. (…)

Am trecut să identificăm sursele de finanţare şi avem discuţii avansate cu cei de la Banca Mondială ca să putem face un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii hranei în spitalele româneşti, siguranţei hranei, pentru că acesta este alt aspect. Va fi un apel de proiecte pe care sperăm să îl lansăm la începutul anului viitor”, a susţinut ministrul, potrivit Agerpres.

Rafila a spus că a fost făcută o evaluare începând de anul trecut în 252 de spitale publice care a arătat că două treimi dintre acestea aveau servicii de catering şi doar o treime bucătării proprii.

„De cele mai multe ori reclamaţiile sunt legate de catering pentru că mâncarea ori e rece, ori este destul de puţin atrăgătoare poate şi din punct de vedere al conţinutului… Doar o treime dintre spitale aveau bucătării proprii”, a afirmat acesta.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ALERTĂ/FOTO: Doi copii de 11 ani au dispărut de acasă. La căutări participă și „mascații” de la IPJ Sibiu/UPDATE: Copiii au fost găsiți în...

UPDATE: "Cu puțin timp în urmă, polițiștii sibieni au reușit depistarea celor doi copii, pe raza localității Șelimbăr, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect