-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ministrul Educaţiei: Prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar reprezintă priorităţi ale mandatului meu

Cele mai citite

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a susţinut la o dezbatere că prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar reprezintă priorităţi ale mandatului său.

Ministrul Educaţiei a susţinut la o dezbatere la care au participat peste 20 de reprezentanţi ai elevilor, ai profesorilor şi părinţilor, ai societăţii civile şi ai instituţiilor partenere (Direcţia Siguranţă Şcolară, Agenţia Naţională Antidrog) că prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar reprezintă priorităţi ale mandatului său.

Ligia Deca a organizat, marţi, o consultare pe marginea Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor şi a personalului şcolii, precum şi a altor situaţii corelate în mediul şcolar şi a suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar, potrivit Agerpres.

Scopul discuţiei a fost analizarea observaţiilor şi propunerilor primite în perioada de consultare publică, derulată începând cu 19 iulie, privind modalităţile de lucru, regulile de aplicat şi responsabilităţile persoanelor implicate în managementul cazurilor de violenţă, precum şi în gestionarea altor situaţii corelate.

„Prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar reprezintă priorităţi ale mandatului meu. M-a bucurat entuziasmul cu care a fost primită această procedură de către elevi, profesori, părinţi şi de către reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale. Toţi cei prezenţi la consultarea de astăzi au apreciat demersul nostru şi iniţiativa de a aduna, într-un singur document, toţi paşii ce trebuie parcurşi în procesul de gestionare a unui caz de violenţă şcolară. Avem, astfel, un traseu uşor de urmărit, ceea ce oferă posibilitatea intervenţiei rapide şi coordonate”, a declarat Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, conform comunicatului de presă.

În cadrul discuţiilor, cei mai mulţi dintre reprezentanţii organizaţiilor prezente au atras atenţia asupra importanţei informării, formării şi susţinerii pe termen lung a personalului din învăţământ privind aplicarea acestei proceduri.

Ministerul Educaţiei a menţionat că lucrează la materiale tematice de informare şi va solicita structurilor subordonate să iniţieze întâlniri de informare şi colaborare cu instituţiile partenere, la începutul anului şcolar 2023 – 2024.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect