0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un nou traseu prin Munții Lotrului își așteaptă iubitorii de drumeții

Cele mai citite

Programul Anii Drumeției le oferă iubitorilor de natură și frumos încă un traseu de neuitat. Prin Munții Lotrului, drumeții vor putea să vadă peisaje impresionante și să străbată cărări ca din basme.

Cei de la Anii Drumeției nu se lasă osteniți și continuă munca de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ. Ieri am participat la o drumeție menită să inaugureze traseele marcate în Munții Lotrului și, chiar dacă am cel mai mic nivel de pregătire fizică, mi-a plăcut teribil.

Astfel, Munții Lotrului așteaptă iubitorii de natură nealterată pe 8 poteci de drumeție ce însumează 155 de kilometri. Traseul pe care am mers ieri a fost Cabana Basmelor – Poiana Vărtețelor – Vârful Prejba și a durat aproximativ patru ore. Drumeția a fost 90% prin pădure și 10% pășune și a fost cel mai bun remediu pentru stres și anxietate. Pe lângă drumeția în sine, am aflat și despre importanța aerului de munte pentru sănătate. Știați, de exemplu, că doar oamenii și cămilele simt mirosul ploii?

„Unul dintre elementele de care ne bucurăm sunt fitocidele. Acestea sunt uleiurile esențiale pe care toți copacii din jurul nostru le elimină. Sunt niște uleiuri care creează un câmp de apărare împotriva insectelor și împotriva dăunătorilor. Aceste fitocide sunt foarte bune pentru sănătatea noastră, ajută la sistemul imunitar, sunt cele care ne ajută la vindecarea depresiei și anxietății”, ne-a explicat una dintre reprezentantele Anii Drumeției.

Peste 150 km în plus au fost destinați iubitorilor de mișcare în aer liber. Așadar, oricine vrea să iasă din stresul cotidian, își poate lua echipamentul specific și să pornească în drumeție, fără a se înscrie la traseele organizate de Anii Drumeției.

„Cu această drumeție încercăm să marcăm două momente importante pentru iubitorii muntelui: Ziua Muntelui (14 septembrie) și finalizarea traseelor de drumeție prin Munții Lotrului. Sunt mulți sibieni care iubesc mișcarea în aer liber. Până la sfârșitul anului vom finaliza marcarea tuturor traseelor de drumeție pe care le avem în cele trei masive; aproximativ 750 km vor fi amenajați și primitori pentru cei care vor să participe la drumeții”, a transmis Daniela Câmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect