1.3 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Drum mai scurt spre şcoală pentru elevii sibieni

Cele mai citite

56 de microbuze școlare electrice vor fi la dispoziția elevilor din județul Sibiu pentru a-i ajuta să străbată distanța dintre școli și localitățile de domiciliu. Contractul de finanțare, în valoare de aproape 36 de milioane de lei, a fost semnat, marţi, de Marcel Luca, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu și Ligia Deca, ministrul Educației, sumele nerambursabile fiind asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Tot pentru susținerea elevilor, Consiliul Județean Sibiu a solicitat de la Administrația Fondului de Mediu bani pentru alte 13 microbuze prietenoase cu mediul înconjurător, potrivit Consiliului Județean Sibiu.

Autorităţile convocate la Guvern

Peste 1.200 de localităţi, cu precădere din mediul rural izolat, vor beneficia de microbuze electrice destinate transportului şcolar, în baza unei finanţări PNRR în valoare totală de 250 de milioane de euro. Marţi, la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi reprezentanţii consiliilor judeţene au semnat contractele de finanţare.

„Astăzi, tot prin PNRR, alocăm încă 250 de milioane de euro fără TVA pentru achiziţionarea a peste 1.200 de microbuze electrice destinate transportului elevilor”, a spus Ciolacu. Ligia Deca a menţionat că, prin achiziţionarea microbuzelor, aproape 213.000 de elevi vor beneficia de transport şcolar „sigur şi sustenabil”.

După semnarea contractelor, autorităţile locale vor demara demersurile necesare pentru achiziţia efectivă a microbuzelor şi livrarea lor. „Ţinta estimată la momentul redactării PNRR a fost de 3.200 de microbuze, însă suma alocată a fost raportată exclusiv la costurile unui microbuz de tip 8+1 locuri. Ulterior, autorităţile publice locale au semnalat, succesiv, nevoia de microbuze mult mai mari, de cel puţin 16+1 locuri, având în vedere efectivele mari de elevi. Am susţinut constant această solicitare, în pofida dificultăţilor asociate costurilor cel puţin duble faţă de estimarea iniţială. Am făcut, aşadar, eforturi să suplimentăm cu încă 50 de milioane de euro alocarea financiară a investiţiei – de la 200 la 250 de milioane de euro, fără TVA. De asemenea, v-am cerut dumneavoastră, am cerut ajutorul şi sprijinul consiliilor judeţene, şi l-am obţinut, printr-o cofinanţare de peste 7 milioane de euro din partea dumnealor, pentru a satisface cât mai mult nevoia locală de transport şcolar”, a precizat Ligia Deca, informează Agerpres.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu”

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.Într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect