7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Poziția BOR cu privire la proiecția filmului ”Arsenie. Viața de apoi”

Cele mai citite

Conducerea BOR nu sprijină iniţiativa de cenzurare solicitată de Arhiepiscopia Sibiului. Redăm mai jos poziția Patriarhiei cu privire la proiecţia filmului Arsenie. Viaţa de apoi.

„Solicitarea arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială. Fiecare eparhie este autonomă administrativ. Motivația o constituie apărarea imaginii unei personalități reale a Bisericii, respectiv a părintelui Arsenie Boca, perceput de mulți credincioși ca un sfânt al Ardealului. Chiar dacă nu a fost canonizat încă.

O abordare ireverențioasă, fie ea și <artistică>, a unei personalități religioase va stârni totdeauna și oriunde în lume o reacție critică sau de protest. Un vechi și înțelept gând spune <să nu te joci cu ceea ce este adânc în om>”, a reacționat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei.

Totuşi, Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public:

„Rolul ei, printre altele, este să ofere convingător repere morale și spirituale pe care oamenii să le accepte liber, în bună cunoștință de cauză. De aici rezidă și rolul înalt pedagogic al Bisericii. Biserica nu este o instituție care emite interdicții, ci o comunitate vie de credință profund modelatoare. Un spațiu al rafinării și vindecării prin rugăciune și dragoste pentru ceilalți. Acest lucru ar trebui să fie conștientizat la nivel personal și comunitar, inclusiv eparhial”.

Demersul Arhiepiscopiei Sibiului vine după ce la Arad Centrul Municipal de Cultură şi Biblioteca Judeţeană au anulat proiecţii ale documentarului regizat de Alexandru Solomon. Acolo, organizatorii au primit ameninţări: „Dacă îndrăzniţi să proiectaţi filmul, venim acolo şi va fi circ, facem scandal!”.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect