5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sibienii sunt invitați la Traseul cicloturistic „Mocănița – Valea Hârtibaciului”

Cele mai citite

Asociația „Tură în Natură” invită toți iubitorii de sport, sâmbătă, 14.10, ora 10:00, la evenimentul de relansare al Traseului cicloturistic „Mocănița – Valea Hârtibaciului”, care a fost re-marcat vara aceasta de către asociație și comunitate.

Traseul de tip circuit pornește de la finalul noii piste de biciclete de pe malul Cibinului (Gușterița), trece pe lângă adăpostul de câini, apoi coboară paralel cu cartierul Bavaria, traversează o pajiște frumoasă pentru a ajunge în Mohu, continuă pe Valea Hârtibaciului paralel cu linia mocăniței, ajunge în Cașolț, apoi pe asfalt până în Daia și satul Nou iar de acolo pe câmp și prin pădure până înapoi în Gușterița.

Lungimea traseului este de aproximativ 45 km și o diferență de nivel de 745 m, ceea ce îl clasifică drept un traseu de dificultate medie. Recomandăm biciclete de tip mountain bike sau trekking, normale sau electrice. Pentru cei care care nu pot parcurge o distanță atât de mare, ghizii nostri vor indica scurtături către Sibiu.

În cadrul turei participanții beneficiază de serviciile ghizilor de la Tură în Natură și vor putea vedea peisajele frumoase de toamnă ale Văii Hârtibaciului și a pădurii Gușteriței, dar si anumite obiective turistice, istorice, culturale sau naturale printre care Biserica Evanghelică din Guşteriţa, Biserica Ortodoxă din Mohu, linia ferată îngustă a Mocăniţei de pe Valea Hârtibaciului, Biserica Evanghelică din Caşolţ, Trovanţi din Caşolţ și Biserica Cetate din Daia.

Cei care nu pot participa la tura de sâmbătă, descărca traseul în format digital pe site-ul asociației (turainnatura.ro) sau din aplicația asociației „Tura in Natura” disponibilă pe Android sau iOS.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect