5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

„Doamna cu goanga”, sprijinită de Primăria Sibiu

Cele mai citite

Primăria și Consiliul Local Sibiu sunt decise să se implice în lupta împotriva ploșniței dantelate, care distruge stejarii și gorunii din parcurile și pădurile sibiene. Primarul Astrid Fodor, susținută de liderul aleșilor liberali din legislativul sibian, Adrian Bibu, a declarat că vor purta discuții cu rectorul Universității Lucian Blaga, Sorin Radu, pentru a găsi o soluție pentru obținerea de fonduri europene necesare continuării cercetării în ceea ce privește combaterea acestei ploșnițe.

Cercetătorul ULBS, Cristina Moise, care potrivit spuselor sale, în glumă, este poreclită drept „Doamna cu goanga” din cauza mediatizării impactului negativ pe care îl produce în Sibiu ploșnița dantelată, și-a prezentat, joi, soluțiile și studiului împotriva combaterii acestui dăunător, în condițiile în care posibilitățile sale financiare din funcția de cadru universitar sunt limitate și restricționate în ceea ce privește obținerea de proiecte europene. Aceasta are nevoie de un laborator modern de cercetare, în care să studieze fenomenul apărut în Sibiu. „O să vorbim cu domnul rector. Totodată, să ne faceți un buget, ca să știm ce presupune implicarea noastră. Nu putem să stăm cu mâinile încrucișate”, a spus primarul Astrid Fodor, după ce a ascultat semnalele de alarmă trase de biologul sibian, Cristina Moise.

Stejarii şi gorunii din municipiul Sibiu şi împrejurimi sunt atacaţi devastator de o insectă denumită ploşniţa dantelată a stejarului. Practic, odată ce se instalează în frunzele copacilor, aceştia se usucă în timp. Factorul dăunător a fost descoperit de biologul Cristina Moise de la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul ULBS. Deocamdată, toate cercetările aceasta le face pe cont propriu, însă este nevoie de implicare din partea celor care pot finanţa această cercetare sau de către cei care administrează pădurile din judeţul Sibiu. Efectele cele mai devastatoare pot fi observate în prezent în liziera Pădurii Dumbrava Sibiului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect