Doi șoferi, sub influența substanțelor psihoactive la volan

Cele mai citite

Doi șoferi au fost descoperiți în weekend sub influența substanțelor psihoactive, în Sibiu și Săliște.

În Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Axente Sever de către un localnic în vârstă de 28 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Tot în weekend, în Săliște, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus în Piața Junilor de către un constănțean în vârstă de 33 de ani.

Publicitate

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unități medicale pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive„, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
Ultimele știri

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul în 2026: măsura pregătită de Ilie Bolojan care schimbă radical sistemul bugetar

Guvernul condus de Ilie Bolojan urmează să adopte, într-o ședință extraordinară, un proiect de lege cu impact major asupra...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect