De aproape 30 de ani, Haralambie Tiurean îmbină cariera de militar cu pasiunea pentru pictură. Intrând în atelierul său e ca și cum ai vizita un mic muzeu. Zecile de tablouri, de ceasuri și de lămpi te fac să crezi că timpul s-a oprit în loc. Și totuși, te gândești cum, din mâna unui militar, pot ieși tablouri atât de expresive.
Haralambie își desfășoară activitatea în Baza 2 Logistică Teritorială Șelimbăr și este administrator de rețea, asigurând legăturile de comunicații cu unitățile subordonate și eșaloanele superioare. Atunci când nu se află printre fire și butoane, plutonierul-adjuvant își găsește liniștea la el în atelier, acolo unde pictează icoane, repară ceasuri și pregătește pânzele și ramele pentru tablouri.
„Armata e hobby, pictura e principala activitate și pasiune”
Așa cum a făcut și Grigorescu, Haralambie a început să picteze din nevoie de a se întreține financiar: „Și Grigorescu făcea icoane mici și le vindea în târguri și obținea bani pentru traiul de zi cu zi. Am început prima dată prin a face cuiva un tablou și nici nu mă gândeam să îl vând și el mi-a oferit bani pe el. Eu spun că armata e hobby, pictura e principala activitate”.
Din 1994 s-a stabilit la Sibiu, originile trăgându-i-se din zona Sucevei: „După ce am terminat liceul în Fălticeni, am încercat să intru la Facultatea de Filosofie la Iași, însă atunci examenele erau foarte grele. Nu am intrat și apoi viata m-a orientat catre armată. Am zis că voi rămâne până îmi găsesc altceva de lucru și uite că s-au făcut 28 de ani de când sunt în armată. Am urmat Facultatea de Restaurare și Conservare din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, și mai apoi un master în restaurare lemn policrom”.
L-am întrebat pe Haralambie cine l-a inspirat, dacă a avut un artist în familie, iar el ne-a mărturisit că mama sa făcea în timpul său liber, tablouri din fire de paie lipite cu multă atenție.
„Am timp. Totul ține de rânduială”
Într-o lume marcată de viteză și stres, Haralambie spune că își găsește timp pentru toate. Chiar dacă munca în armată este una solicitantă, pentru el, totul ține de prioritizarea activităților. Pe lângă pictură, el realizează blaturile pentru icoane și pânzele pentru alți pictori. O treime din biserica din Sădinca din Sibiu este pictată de el și ne spune că tehnicile de a picta biserici sunt complexe, iar munca foarte solicitantă.
„Tot ce am învățat, am învățat singur. Orele de pictură de la facultate erau prea puține pentru ca să înveți ceva. Dacă ieșea ceva din mâinile mele mă motiva să continui; nu am avut un moment anume în care am zis că mă apuc de pictură. Talentul e 1%, munca e 99%. Mulți se lasă pentru că nu sunt apreciați, fac un lucru, sunt lăudați, dar nu sunt susținuți să meargă mai departe. Cei mai buni sunt nebunii pentru artă, pentru desen, adică să pictezi și să desenezi fără să te gândești ce spun alții. Asta e valabil pentru orice domeniu. Atunci când vrei să faci carieră nu o faci pentru bani, ci pentru sufletul”, mărturisește pictorul.
Haralambie s-a apropiat de pictura de icoane datorită cererii. Oamenii simt nevoia de a se apropia mai mult de Dumnezeu în aceste vremuri încercate de războaie și conflicte, însă pasiunea lui rămâne impresionismul: „Când pictezi o icoană, nu trebuie să te chinui, ea ar trebui să se facă singură, iar tu pictezi ca și cum ai fi instrumentul, nu tu o faci, ci Dumnezeu prin tine. Cânt te uiți la icoană trebuie să simți ceva aparte, iar arta nu e un cuvânt tocmai potrivit pentru pictura de icoane. Bineînțeles, ca să facem o icoană nu trebuie să excludem munca și învățarea, dar la un moment dat când ai învățat, abia atunci începe totul. Fără rugăciune, o icoană nu este icoană, iar majoritatea pictorilor nu prea fac acest lucru, pentru că această muncă a devenit o meserie și când devine o meserie o faci pentru bani. Icoanele se fac, în general, în posturi, iar pictorul trebuie să intre într-o anumită stare”.
Conexiunea dintre armată și artă
În inima acestui militar-pictor, armata și pictura nu sunt două lumi separate, ci se intersectează într-o armonie neașteptată. Este povestea unui om care își găsește pasiunea în cele mai atipice locuri și care transformă fiecare pensulă într-un instrument de comunicare atât în lumea militară, cât și în universul artei. Acesta ni-l oferă drept exemplu pe Nicolae Grigorescu, care a fost pe front și a făcut schițe și tablouri ca reporter de război.
Haralambie privește perioada de pensionare drept a doua tinerețe și ne spune energic că abia așteaptă să își dedice tot timpul pentru pictură, să creeze calitate și nu cantitate.
În tehnica picturii nu s-a schimbat aproape nimic de sute de ani, de la întinderea pânzei pe șasiu, tratarea pânzei și până la vernis (metodă folosită pentru a prelungi durabilitatea și pentru a evidenția culorile picturii). Totul a rămas la fel. Pictura este printre puținele meserii care își respectă tradiția și toată tehnica, e de părere Haralambie.
Militar, pictor și doctor de ceasuri
În timp ce ne dezvăluie tablourile, Haralambie ne conduce și prin universul ceasurilor restaurate. Cu fiecare mecanism adus la viață, ne transmite povestea fiecărui ceas și ne împărtășește cunoștințele sale despre calitatea lemnului și meșteșugul care stă în spatele fiecărei restaurări. A adunat zeci de ceasuri de-a lungul anilor, pe care le-a reparat și le-a așezat apoi în cutii.
Pe măsură ce ne desprindem din lumea lui, rămânem cu amintirea unei călătorii unde timpul își găsește expresia în fiecare nuanță de culoare și în fiecare bătaie a ceasului restaurat. Haralambie Tiurean, în fiecare lucrare, a transformat atelierul său într-un refugiu al frumuseții și al înțelegerii, în care timpul devine o poveste continuă, iar arta devine o călătorie.
