22.2 C
Sibiu
duminică, iulie 7, 2024

Suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner, dus la audieri la IPJ Sibiu. Fără probe concludente, a fost lăsat să plece

Publicitate

Cele mai citite

Joi seara, în baza unui mandat de aducere, un bărbat din județul Dolj a fost condus la sediul I.P.J. Sibiu.

Polițiștii sibieni spun că, în ceea ce îl privește pe acest bărbat, existau informații că ar fi unul dintre cei 3 suspecți de comiterea infracțiunilor de omor și tâlhărie calificată săvârșite în data de 6 noiembrie, în municipiul Sibiu, acesta fiind indicat inclusiv de către mai mulți martori din dosar.

Pentru că nu aveau probe suficiente, bărbatul a fost lăsat să plece după audiere.

„Din verificările efectuate până la această dată, precum și în urma audierii persoanei conduse la sediul I.P.J. Sibiu, nu au rezultat probe indubitabile pentru a putea fi luată o măsură preventivă față de acesta.

Continuăm cercetările în vederea coroborării tuturor probelor pentru a lămuri cu exactitate situația de fapt și natura implicării acestuia în comiterea faptei de pe raza municipiului Sibiu.

Cercetările în acest dosar continuă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Joi seara, procurorii și polițiștii sibieni au prezentat filmul tâlhăriei și uciderii lui Adrian Kreiner.

FOTO: Arhică

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Două intervenții ale Salvamont Sibiu. Un turist acuza dureri în piept și incapacitate de a respira

Doi turişti au fost ajutaţi sâmbătă, de salvamontiştii de la baza din Bâlea Lac, din munţii Făgăraş, a anunţat...

Știri pe același subiect