România e, înainte de orice, un miracol. Cu bunele și cu relele ei. Nu e un moft, o toană cu care ne-am trezit la purtător și, ca un dat, trebuie să ne suportăm condiția. Și, mai mult decât atât, România nu e o chestiune de ziua a șaptea. Sau, mai exact, nu are o zi anume în care să ne simțim români. 1 Decembrie e doar (încă) un pretext să ne fie bine. Și să ne certifice că țara aceasta, în ciuda tuturor celor care au încercat și încearcă să o ”deromânizeze”, are puterea și tăria de a ne crește idealurile, de a ne încăpățâna să ne bucurăm de ea. 105 ani de sacrificii, încercări, tristeți și oaze de lumină, care ne-au jalonat și normat destinul fiecăruia dintre noi, cu ai noștri, de aici și de Dincolo. O țară care întinerește cu fiecare an ce s-ar încumeta să o îmbătrânească. Pentru că România e un tărâm de poveste, în care tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte se nasc cu fiecare prunc în parte, care îi reînvie și îi duce mai departe vecinătatea ei cu nepieirea.
Nu cred că am ști ce să îi dorim României, de Sărbătoare. În afară de faptul că poate ar fi timpul ca și ea, țara în care ne urzim devenirile, să fie mândră de noi.
În acest an, Sibiu 100 % vă propune să vedeți România prin ochii și inimile a 105 dintre sibieni. Oameni care, la 105 ani de la momentul Marii Uniri, se prind într-o horă de suflet, pentru a intona un imn al simțirilor și gândurilor de drag pentru o țară pe care, invariabil, aproape toți dintre cei contactați să ne transmită un gând despre România, o consideră Acasă. La mulți ani, România! Și, te rugăm, să ne rămâi casă și Acasă!
Carmen: Pe deoparte, țara vizual este o tară frumoasă care ar avea multe de oferit dacă s-ar promova adevărată valoare a țării. Pe de alta parte, administrativ țara mai are foarte mult de îmbunătățit și multe probleme grave de rezolvat.
Andra: România pentru mine înseamnă viață, iubire, zâmbete și voie bună.
Marta Solomon: Pentru mine, România înseamnă acasă.
Ioana: Pentru mine România înseamnă credință, tradiție și iubire. Am locuit câțiva ani printre străini, nu am simțit niciodată până atunci atât de intens dorul de a vedea Sfânta cruce pe turla unei biserici și omul simplu prin bunătatea lui.
Oana: Uneori m-am întrebat cum era dacă m aș fi născut în altă țară, de altă naționalitate. M-am gândit de prea multe ori să plec din România, dar tot timpul ceva m-a făcut să rămân. În viață este cel mai ușor să fugi, dar eu aleg să rămân.
Crețu Ioana: Ziua Națională este un moment de cinstire a eroilor neamului. Faptul de a sărbători de 1 decembrie Marea Unire nu este un lucru de la sine înțeles, ci se bazează pe contribuția înaintașilor și lupta lor pentru constientizarea unității de limbă și neam. Având rădăcini în Mărginimea Sibiului mă gândesc la Onisifor Ghibu din Săliște care a plecat cu familia in Basarabia pentru a trezi și aici sentimentul unității naționale și de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 140 de ani. El și alții, mulți dintre ei membri ai ASTREI s-au ocupat la Sibiu de reorganizarea Transilvaniei după unire pentru a asigura prin resorturile Consiliul Dirigent al Transilvaniei administrarea unitară a țării. Cred că de Ziua Națională se cuvine, in primul rând, să le cinstim memoria și, dacă se poate, să le ducem exemplul mai departe.
Katrina: Pentru mine, România înseamnă acasă; locul unde am copilărit, unde m-am dezvoltat, și unde am trăit cele mai puternice și memorabile momente.
Pr. Constantin Necula: România este Darul lui Dumnezeu pentru noi ca să înțelegem cât de bogați suntem. Și este răspunsul cerului în Liturghia care ne unește de veacuri!
Diana Maria Crețu: Ziua națională este o ocazie importantă de a celebra identitatea și unitatea națiunii noastre. Este momentul în care ne adunăm pentru a comemora istoria, valorile și contribuțiile care definesc țara noastră. Mă mândresc că sunt româncă și prin cântecul meu duc în lume frumusețea portului și a tradițiilor din țara noastră.
Claudiu Șimon: Marchează un moment important din istoria românilor și anume cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România. An de an sărbătoresc alături de elevii mei Ziua Naţională a României şi de fiecare dată încerc să le aduc ceva nou care să-i sensibilizeze, care să-i facă mândri de ţara lor, de originile lor româneşti, prin cântec.
Dan Ramf: Lucreția și Raluca, două nume care au străbătut capitala unirii Alba Iulia, despărțite doar de 104 ani. În 1918 Maier Lucreția (1901-1983) participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. La 1 decembrie 2022 stră-strănepoata ei, Raluca Ramf elevă la CNMMV Alba Iulia bătea pas de defilare în onoarea marii uniri! La mulți ani, România!
Raluca Armie: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost și va rămâne unul dintre cele mai importante și mai înălțătoare momente din istoria României, eveniment care, în pofida trecerii timpului, este și va fi mereu viu în sufletele românilor. Să fim uniți și să ne cinstim țara în fiecare zi.
Daniel Dăbăcan: Ziua Națională a României îmi aduce mereu un mare sentiment de mândrie în suflet. O iubesc, o respect, sunt mândru că sunt roman, datorită celor care au luptat pentru ca noi să fim aici. Eroi au fost, Eroi sunt încă!
Maria Pumnea: Îmi doresc ca spiritul românesc să se regăsească în noi toți în această zi de sărbătoare. Pe 1 Decembrie sărbătorim Ziua Națională a României, iar eu îmi doresc ca pentru toată lumea acest lucru să reprezinte ce înseamnă pentru mine: iubire de țară și iubire unii față de alții.
Costel Popa: Ziua Națională pentru mine nu reprezintă doar o zi, ci „momentul” și „trăirea” pe care ar trebui să o simțim în fiecare zi, din bucuria de a fi ROMÂN. La mulți ani, români! La mulți ani, România”
Maria Săcădat: Pentru mine, Ziua Națională înseamnă reconștientizarea a câte lucruri frumoase ne leagă și cât de norocoși suntem.
Constantin Schiau: Pentru mine, Ziua Națională e o zi încărcată de istorie și semnificații, este momentul împlinirii idealului de secole al românilor, acela de a trăi în România Mare. Chiar dacă azi mai există teritorii românești în afara statului nostru, este ziua națională a tuturor, și merită să o sărbătorim an de an. La mulți ani, români! La Mulți an, România!
Alexandra Hudea: Ziua Națională este ziua în care, în fiecare an, realizez de ce sunt mândră când alerg îmbrăcată în culorile naționale reprezentând România în diferite competiții și mai ales când reușesc să o fac cu succes. Această zi mă face să continui să cred in visul meu, șii anume de a aduce România pe cele mai înalte trepte ale podiumului.
Cristina Pustai: Un patriotism pierdut. Vă și ne doresc să ni-l regăsim. Sănătos și sanatoși.
Pentru toată suflarea românească, în fiecare an la 1 Decembrie toate drumurile duc la Alba Iulia, marea sărbătoare a tuturor romanilor și a neamului romanesc!
Bianca Crețu: Se spune că la Alba Iulia românii erau primiți cu urarea „Bine ați venit în Sfânta cetate de durere și de Slavă a neamului românesc. Pentru mine astăzi este o zi specială, o zi în care pot dărui romanilor mei, câteva din cântecele neamului românesc!