Femeie cu piciorul rupt după ce un șofer a uitat să acționeze frâna de mână

spot_img
Cele mai citite

O femeie a fost rănită în Piața Gheorghe Lazăr din Avrig după ce un șofer nu a acționat frâna de mână a mașinii.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat în vârstă de 74 de ani, din Arpașu de Jos, a parcat autoturismul în Piața Gheorghe Lazăr și a rămas la volan folosind telefonul mobil, cu motorul oprit.

„Din cauza faptului că bărbatul nu a acționat frâna de ajutor și nici nu a cuplat într-o treaptă de viteză inferioară, autoturismul s-a pus în mișcare cu spatele pe o distanță de aproximativ 10 metri după care a lovit o femeie aflată în spatele mașinii acesteia, parcate.

Femeia în vârstă de 34 de ani, din Porumbacu de Jos, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital conștientă”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un echipaj SMURD a intervenit pentru a-i acorda îngrijiri medicale bărbatului.

„Echipajul a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de aproximativ 34 ani, care prezenta o fractură la nivelul membrului inferior și a fost transportată de urgentă la UPU Sibiu”, a declarat sergent major Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Medieșean LOVIT pe o trecere de pietoni

Accident la o trecere de pietoni din Mediaș! Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit...

Știri pe același subiect