Evanghelia de azi ne relatează vindecarea unei femei gârbove, bolnavă de 18 ani, de către Hristos, în zi de odihnă (Luca 13, 10-17). Văzând, mai-marele sinagogii a sărit ca ars, fiindcă Iisus n-ar fi respectat ziua de sabat. Dar Iisus a strigat: ”Fățarnicilor, această femeie, legată de Satana, nu se cădea să fie dezlegată? Cu alte cuvinte, ce este mai important: sabatul sau dezlegarea?”
Răspunsul e clar: dezlegarea! Pentru că sabatul este săptămânal, dar o dezlegare ca acesta nu se vede în fiecare zi. Or, lucrarea lui Hristos a însemnat tocmai dezlegarea omului din robia păcatului și a morții, spre dobândirea vieții veșnice.
Această putere de a dezlega, Hristos a dat-o, apoi, ucenicilor Săi, ca lucrarea de mântuire să se continue, până astăzi. Iar transmiterea ei s-a făcut prin punerea mâinilor asupra Apostolilor, care se numește cu un cuvânt grecesc, Hirotonie. Așa sunt sfințiți, până astăzi, toți episcopii și preoții, prin punerea mânilor, ca semn că ei nu au această putere de la ei, nici de la oameni, ci de la Hristos.
Iată de ce termenul „dezlegare” are așa mare semnificație în cultul ortodox. Toate slujbele cuprind, într-o mai mică sau mai mare măsură, o dezlegare de păcate, urmată de invocarea harului mântuitor. Astfel, începând cu lepădările, apoi cu Botezul, continuând cu Spovedania, cu Maslul, cu toate Tainele și rugăciunile Bisericii, preoții nu fac altceva decât actualizarea dezlegării lui Hristos.
Sigur că dezlegările nu trebuie văzute ca un scop în sine, nu se pot exagera. Cu ele începe, nu se încheie mântuirea. Odată eliberați, trebuie să continuăm urcușul spre unirea cu Hristos, prin har, credință și fapte bune.
În acest sens, Părintele Arsenie Boca spunea: cea mai mare este dezlegarea la împărtășire. Împărtășirea încununează dezlegarea. Fiindcă dezlegarea ne deschide ușa, iar Împărtășania ne așează cu Hristos, la Masă.
.){kind=link}